Centrul Infotrafic din Ins..." />

Situația din trafic vineri, 19 iulie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în dimineața zilei de vineri, 19 iulie, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere. În a doua parte a zilei circulația  se va intensifica însă spre mare și munte. foto

La Sebeş (judeţul Alba), pe traseul comun al drumurilor naţionale 1 şi 7 se circulă în coloană din cauza numărului mare de autovehicule aflate în tranzit. 

În a doua parte a zilei, pe Autostrada Soarelui, în urma suspendării taxei de pod pe perioada de weekend, la Feteşti traficul rutier se desfăşoară fluent. Însă, pe DN1 Bucureşti – Braşov este posibil să se formeze coloane de maşini la intrarea în Comarnic dinspre Bucureşti, pe raza staţiunilor montane prahovene şi în zona lucrărilor de pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, unde sunt închise cele două benzi de circulaţie aferente sensului de mers Bucureşti – Braşov, între kilometrii 62+525 de metri şi 64+575 de metri. Pe porţiunea respectivă, traficul rutier se desfăşoară pe sensul de mers Braşov – Bucureşti, pe câte o bandă, în ambele direcţii.

Tot în judeţul Prahova, continuă lucrările de amenajare urbanistică în centrul staţiunii Sinaia, iar traficul rutier este deviat pe DN1 – varianta care trece prin dreptul gării.

În cazul în care la Comarnic şi în celelalte staţiuni montane de pe Valea Prahovei se vor forma coloane de autovehicule, Poliția Riomână recomandă conducătorilor auto care intenţionează să ajungă la Braşov să folosească ruta alternativă DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele.

Amintim că până la data de 30 septembrie 2013, la solicitarea autorităţilor bulgare, în scopul fluidizării traficului turistic în sezonul estival, pe podul Calafat – Vidin a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 12 tone şi mai mult de două axe, în zilele de vineri, în intervalul orar 16:00 – 20:00, iar duminica între orele 14:00 şi 22:00. De asemenea, autorităţile bulgare au solicitat restricţionarea circulaţiei autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 20 de tone în zona de frontieră Calafat – Vidin în zilele caniculare, când temperatura aerului depăşeşte 35°C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 2 =