Separatoarele de sens pe DN 1 vor fi montate și pe timpul nopții

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunțat că, începând de marți, 7 iunie, execuția lucrărilor de montare a separatoarelor de sens pe drumul naţional DN1 se va desfășura și pe timpul nopții. foto 

Programul lucrărilor executate noaptea este de luni până vineri în intervalul orar 22.00-05.00.

Programul execuţiei lucrărilor pe timp de zi este după cum urmează:

Luni – Joi, în intervalul orar 10.00 – 17.00;
Vineri în intervalul orar 10.00 – 14.00;
Sâmbătă în intervalul orar 07.00 – 13.00.

Lucrările executate vor afecta ambele căi de circulație şi vor fi închise benzile centrale, astfel circulația se va desfășura pe două benzi pe sens.

Potrivit CNADNR, în zilele de sărbători legale nu vor fi executate lucrări, nefiind instituite restricții de circulație.

„Decizia de a se lucra pe timp de noapte a fost luată de către conducerea CNADNR pentru creşterea ritmului de montare a separatoarele de sens”, precizează compania națională de drumuri într-un comunicat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − thirteen =