Securitatea rutieră este o chestiune de urgență medicală globală

Raportul preliminar pe probleme de securitate rutieră arată o ușoară scădere a numărului de accidente rutiere soldate cu victime în 2017.

Cu toate acestea, “nu suntem siguri că tendința descendentă va rămâne așa pe termen lung“, au afirmat specialiștii cu prilejul publicării la 23 mai a Raportului anual de securitate rutieră 2018, în contextul summitului global al miniștrilor de transport de la Leipzig, Germania

Reduceri mai mari de 30% comparativ cu 2010 ar fi fost necesar să apară încă din 2016 pentru a fi siguri că vom reuși să reducem decesele cu 50% până în 2010. Aceasta este ținta fixată în documentul de dezvoltare sustenabilă emis de Națiunile Unite. Numai cinci țări au reușit aceasta până în prezent.

Cele mai mari reduceri ale accidentelor au fost înegistrate, în perioada de la 2010 până la 2016 în Portugalia (-39.9%), Lituania (-35.8%) și Norvegia (-35.1%).
Secretarul General al ITF – domnul Dr. Young Tae Kim – a spus cu ocazia lansării raportului:

”Cu 1.3 milioane de victime care își pierd viața pe șoselele lumii în fiecare an și cu zecile de milioane de persoane rănite înregistrate, securitatea rutieră este deja o chestiune de urgență medicală globală.” 

Free download of the Road Safety Annual Report 2018: https://www.itf-oecd.org/road-safety-annual-report-2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − two =