Tarifele pentru călătoria ..." />

Se scumpește transportul cu metroul

Tarifele pentru călătoria cu metroul vor fi majorate cu 16%-33%, preţul cartelei pentru două călătorii urmând să crească de la 4 la 5 lei, pentru cea cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 lei, iar pentru un abonament lunar nelimitat pasagerii vor scoate din buzunar 70 lei, faţă de 60 lei în prezent. foto

Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament de o zi va fi majorat de la 6 lei la 8 lei.

Noile tarife sunt incluse în anexa unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru aprobarea tarifelor la călătoria cu metroul.

Măsura, care ar urma să intre în vigoare la 28 martie, va conduce la creşterea veniturilor anuale ale Metrorex cu circa 44 milioane lei şi implicit la diminuarea deficitelor de finanţare, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Ultima scumpire a călătoriilor cu metroul datează din august 2012, cea mai mare creştere fiind operată la cartelele de 10 călătorii, care s-au scumpit cu 50%, de la 10 lei la 15 lei.

Un proiect de ordin al ministrului Transporturilor din octombrie 2013 prevedea scumpirea tarifelor pentru călătoria cu metroul cu 25%-33%, creşterea nefiind însă pusă în practică.

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × two =