Noua legislație Schengen înă..." />

Se înăsprește legislația Schengen

Statele membre ale spațiului Schengen cu deficiențe grave persistente la frontierele externe ale Uniunii Europene vor fi supuse reintroducerii controlului și la granițele interne, potrivit noii guvernanțe Schengen adoptate de Consiliul de Justiție si Afaceri Interne (JAI) fără dezbatere. foto

Noua legislație Schengen înăsprește verificarea respectării acquis-ului spațiului de liberă circulație și, implicit, îngreunează și mai mult aderarea României și Bulgariei. 

Decizia, luată la Consiliul JAI din 7-8 octombrie, de la Luxemburg, instituie un nou mecanism de evaluare și monitorizare în vederea verificării aplicării acquis-ului Schengen și o modificare a Codului frontierelor Schengen în ceea ce privește normele privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne în circumstanțe excepționale.

Legislația este adoptată sub forma de regulamente și va intra astfel în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și trebuie aplicată automat de către statele membre Schengen. Cele două regulamente fuseseră cerute de Consiliul European încă din 2011, și au fost propuse apoi de Comisie și adoptate de Parlamentul European și de Consiliul UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + 15 =