INCOTERMS este un acronim pentru INt..." />

Scurt extras cu INCOTERMS

INCOTERMS este un acronim pentru INternational COmmercial TERMS ceea ce înseamnă Clauze de Comerț Internațional.

În orice contract de vânzare se pune problema stabilirii modalităților de livrare, a transferului riscurilor și a repartizării între vânzător și cumpărător a cheltuielilor aferente transportului mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii, contravaloarea transportului).

Este anevoioasă rezolvarea acestor formalități de fiecare dată prin inserarea în contract a clauzelor detaliate cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a promovat o metodă de a scurta drumul până la încheierea contractului, recurgând la termeni comerciali ce condensează într-o formă cât mai simplificată posibil, situațiile cele mai uzuale.

Incoterms conțin un preambul în care se arată că prevederile acestor reguli nu se impun voinței părților ( nu au deci caracter obligatoriu), partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte dispoziții speciale. Cele două părți se pot referi la Incoterms ca bază a contractului lor dar pot prevedea anumite modificări sau adăugiri în funcție de natura mărfurilor care fac obiectul contractului. Aplicarea Incoterms fiind facultativă este dependentă de voința părților.

Adoptarea de către ele a condițiilor de livrare reglementate prin aceste uzanțe nu comportă alte formalități, precizări decât simpla înscriere în contractul de vânzare internațională a clauzei alese, urmată de indicarea denumirii prescurtate a regulii:
F.O.B. Incoterms 2000, C.I.F. Incoterms 2000 sau F.A.S. Incoterms 1990.

Incoterms 2000

Grupa E – Vânzătorul pune marfa în propriile depozite la dispoziția cumpărătorului:
EXW – Ex Works – Franco fabrică (Presupune obligații minime pentru vânzător care trebuie să pună marfa la dispoziția cumpărătorului la sediul său fără a răspunde de încărcarea mărfii în mijlocul de transport al cumpărătorului. Cumpărătorul suportă toate riscurile pe care le comportă preluarea mărfii și transportarea acestora la destinație)

Grupa F – Transportul principal nu este plătit de către vânzător, care remite marfa unui transportator desemnat:

FCA – Free Carrier – Franco transportator – marfa, după ce a fost vândută este predată de exportator primului cărăuș, numit de cumpărător, la locul convenit. Indicat este să se stipuleze în contract obligația vânzătorului de a încărca și stivui marfa în containere în mijlocul de transport pe cheltuiala sa, rămânând în sarcina cumpărătorului cheltuielile cu transportul și de descărcare.

FOB – Free on Board – Franco la bord – transferul de la vânzător la cumpărător al mărfii, cheltuielilor, formalităților și riscului se face în momentul când marfa a trecut balustrada (copastia) vasului. (Vânzătorul trebuie să livreze mărfurile unui anumit transportator cu care cumpărătorul are încheiat un contract de transport. Din momentul livrării mărfii, cumpărătorul suportă toate riscurile).

Grupa C – Transportul principal este plătit de către vânzător, care suportă cheltuielile dar nu și riscurile pe timpul transportului:

CPT – Carriage paid to – Transport plătit până la – vânzătorul plătește transportul până la destinație. Condiția poate fi utilizată pentru toate felurile de transport. Folosit de obicei pentru transport auto.

CIP – Carriage and Insurance paid to – Transport și asigurare plătite până la – pe lângă CPT vânzătorul asigură marfa, în numele și pe contul cumpărătorului, contra riscurilor minime de avariere și pierdere.

Grupa D – Vânzătorul suportă toate cheltuielile și riscurile pentru livrarea mărfii la locul de destinație convenit:
DDU – Delivered Duty Unpaid – Franco destinație nevămuit – vânzătorul nu plătește vama și celelalte taxe din țara cumpărătorului.
DDP – Delivered Duty Paid – Franco destinație vămuit – vânzătorul plătește toate taxele și riscurile care intervin, ducând marfa la destinație (maxim de obligații care-i revin vânzătorului).

Exemplu:
Free On Board (FOB)
De exemplu, stipulând într-un contract că marfa urmează a fi vândută „FOB Hamburg”, părțile au vrut să spună că:
– vânzătorul trebuie să încarce și să expedieze marfa până în portul Hamburg;
– să suporte cheltuielile de încărcare;
– să expedieze marfa folosind transportul maritim.
– să suporte riscurile până în momentul îmbarcării
Cumpărătorului îi revin următoarele obligații:
– să plătească cheltuielile de navlosire;
– să suporte riscurile din momentul îmbarcării mărfii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 3 =