"Cuvântul „tragedie“ este un ter..." />

Să punem UE pe drumul cel bun

~Amb. Leonidas Chrysanthopoulos~

Pe 21 iulie 2011 liderii zonei euro au convenit, nici mai mult nici mai puţin, după propriile lor declaraţii, să rezolve criza Greciei şi a întregii eurozone. Iată câteva cuvinte din declaraţiile date de aceştia la summit-ul din 22 iulie.

„Chiar de la începutul crizei datoriilor suverane, au fost luate măsuri importante pentru a stabiliza zona euro, pentru a reforma regulile şi pentru a dezvolta noi instrumente de stabilizare. Reabilitarea zonei euro este pe drumul cel bun, iar moneda euro stă pe fundamente economice solide…“ Preşedintele Consiliului European, Hermann van Rompuy, a mai afirmat, la conferinţa de presă de după summit: „Sunt bucuros să vă fac cunoscut faptul că am ajuns la un răspuns comun în ce priveşte problema crizei… Astăzi am luat trei decizii importante, pe deplin susţinute de noi toţi. Am îmbunătăţit sustenabilitatea datoriei greceşti; am luat măsuri pentru a stopa riscul contagiunii şi am stabilit să îmbunătăţim managementul crizei zonei euro.“ După ce a explicat măsurile luate, van Rompuy a concluzionat: „Când liderii europeni afirmă că vom face «tot ce va fi nevoie» pentru a salva zona euro, lucrurile devin mai simple, deoarece noi o luăm foarte în serios.“ Barosso, Preşedintele Comisiei Europene, a spus: „Aveam nevoie de un pachet credibil şi acum avem un astfel de pachet.“ George Papandreu, primministrul Greciei, a afirmat mai pe seară: „Avem un pachet de decizii care vor deschide o rută sustenabilă pentru Grecia, un management sustenabil al datoriei greceşti şi nu vom înţelege prin acestea, desigur, doar finanţarea unui program, ci şi aflarea soluţiei pentru uşurarea poverii poporului grec. Noi, grecii, sutem un popor mândru; suntem creativi şi harnici şi singurul lucru pe care îl cerem este dreptul de a face schimbări majore în ţara noastră“. După aproape trei luni, situaţia economică a zonei euro s-a înrăutăţit semnificativ, recesiunea economică a Greciei adâncindu-se prin creşterea şomajului şi a nemulţumirilor sociale. Datoria a sporit. Şi alte ţări au luat-o pe urmele Greciei, aflându-se sub aceleaşi presiuni. Mândrul popor grec este obligat să-şi mărească povara, fiind impozitat dincolo de limita suportabilităţii, din motive pe care nu le poate înţelege în nici un fel. Iată de ce grecii se opun şi ripostează la aces te măsuri nedrepte, care nu fac decât să agraveze situaţia ţării. Aşa-zisa Troikă (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, n. red.) estimează că sunt necesari 252 de miliarde de euro pentru a salva Grecia. Cancelarul german a afirmat că domnia-sa are obligaţii faţă de bănci, în vreme ce până acum liderii ţărilor nu au avut obligaţii decât faţă de popoarele lor. Franţa şi Germania se tot ceartă pe tema soluţiilor care sunt şi inutile, de altfel. Toate celelalte ţări europene tac mâlc, deoarece şi ele ar putea intra sub incidenţa programelor de salvare franco-germane. Trăim nişte vremuri incredibile, în care îi vedem pe liderii politici cum îşi abandonează ţările pe drumul către faliment şi cum îi privează pe oamenii lor de serviciile sociale vitale, în loc să adopte măsurile prin care ar putea obliga băncile şi investitorii să piardă nişte bani virtuali, care nu au existat vreodată şi care au fost generaţi de transferuri obscure sau de inginerii financiare. Nu este de mirare faptul că cetăţenii europeni trăiesc cu impresia că sunt conduşi de nişte incompetenţi. Îi mai pot lua oamenii în serios, dacă politicienii anunţă o soluţie pentru ieşirea din criză, pentru a afla trei luni mai târziu că s-au înşelat? A venit vremea în care liderii europeni să îşi ceară scuze de la popoarele lor pentru nepriceperea cu care au gestionat Uniunea Europeană şi în care să lase sarcinile lor unor oameni mult mai competenţi, care pot fi şi capabili a calcula, nu doar a face estimări. Pentru a rezolva cu adevărat criza, UE, în întregul ei, va trebui să se decidă dacă va sluji intereselor popoarelor europene sau intereselor banksterilor. Dacă îi va sluji pe aceştia din urmă, criza nu va fi rezolvată, iar ţările europene, una după alta, vor fi ruinate de un sistem financiar nemilos, prin laşitatea ori prin complicitatea politicienilor care nu îndrăznesc să i se ridice împotrivă. Căderea comunismului nu a însemnat o victorie a capitalismului. Acesta i-a mai supravieţuit un pic. Astăzi suntem martorii agoniei capitalismului. A venit vremea în care politicienii noștri să înceapă să lucreze matur şi onest şi să facă exact ceea ce au fost mandataţi să facă, spre a sprijini interesele popoarelor europene, şi în care băncile să se întoarcă la indeletnicirile lor fundamentale, administrând cu mare responsabilitate conturile de economii, finanţând ideile şi companiile productive prin credite. Uniunea Europeană ar trebui să se întoarcă la morala şi la valorile aşteptate de popoarele europene. Doar aşa va putea fi salvată, de vreme ce nu mai poate funcţiona împotriva voinţei popoarelor care o alcătuiesc. Cuvântul „tragedie“ este un termen grecesc. Să sperăm că Uniunea Europeană va şti să o evite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × four =