La finele lunii august, economiștii de la..." />

S-a ieftinit benzina

La finele lunii august, economiștii de la ING Bank trăgeau un semnal de alarmă referitor la scumpirea benzinei din România, ca un efect direct al unui posibil atac armat al SUA asupra Siriei. Pe piața locală, prețul carburanților a urcat rapid cu câteva procente, adică peste 15 bani/litru, în doar două săptămâni. foto

„Conform estimărilor noastre, modificările prețului petrolului la nivel global se traduc în proporție de 50% în prețul benzinei la pompă, iar o ajustare automată față de recentele evoluții ale prețului petrolului ar conduce la creșteri de 2,5% a prețului benzinei- de la circa 6 lei/litru acum până în jurul a 6,15 lei/litru”, se menționa în raportul ING. 

Vestea bună este că prețurile au coborât în ultimele zile, ajungând sub nivelul înregistrat înainte de atacul din Siria, în care există suspiciuni că s-au folosit arme chimice.

Așa cum reiese și de pe site-ul Lukoil, cea de-a treia companie de pe piața românească în funcție de numărul de stații, prețul celui mai ieftin sortiment de benzină a ajuns la 5,79 de lei/litru.

Cel mai ridicat preț al sortimentului de benzină Euroluk 95 s-a înregistrat în perioada 29 august-2 septembrie, atunci când șoferii care alimentau de la Lukoil au fost nevoiți să achite 5,98 de lei/litru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 − 5 =