Guver..." />

Rușii vor plăti taxe suplimentare pentru mașinile de lux

Guvernul rus pregătește instituirea unei taxe pe mașinile de lux, așa cum a cerut recent președintele Vladimir Putin, scrie ziarul Vedomosti. foto

Potrivit cotidianului rus, decizia a fost luată în această săptămână la o reuniune a cabinetului destinată fiscalității. Forma pe care o va lua această taxă nu a fost încă stabilită, urmând să fie un impozit sau o taxă unică percepută în momentul achiziției sau importului unui autoturism produs în afara Rusiei.

Ministrul de Finanțe a avut în vedere în timpul verii o taxă în funcție de puterea autoturismului, dar această idee a fost abandonată, el recunoscând luna aceasta că doar prin acest criteriu este greu de determinat ce mașini intră în categoria celor de lux.

În discursul rostit pe data de 12 decembrie, Vladimir Putin a cerut guvernului să instituie până la jumătatea anului viitor un impozit pe bunurile de lux, „inclusiv pe locuințele de lux și, oricât de greu ar fi, pe autoturisme”.

În Rusia, piața autoturismelor premium este dominată de Mercedes Benz, BMW și Audi, acestea fiind urmate la mare distanță de Porsche, Cadillac și Bentley. Aceste companii au vândut pe piața rusă 105.000 autoturisme în primele 11 luni ale anului 2012, ceea ce reprezintă 4% din totalul vânzărilor. Potrivit revistei Forbes, Rusia numără 96 de miliardari, fiind pe locul doi la nivel mondial după SUA… citește tot pe www.finanțiștii.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + fourteen =