Rusia: Transportatorii protestează împotriva majorării taxei de drum din 15 aprilie

Sute de șoferi de camioane din Rusia protestează de la începutul săptămânii împotriva taxei de drum pentru vehiculele cu MTMA de peste 12 tone, oprind mașinile de-a lungul autostrăzilor, în special în partea europeană a țării, a declarat pentru AFP coordonatorul acestei mișcări de protest, Mihail Kurbatov, citat de HotNews. foto

De la munții Ural până în regiunea Daghestan (sud), sute de camioane sunt oprite începând de luni, staționate pe marginile autostrăzilor, refuzând să transporte mărfurile.

Șoferii cer desființarea unui sistem de localizare prin satelit a camioanelor mai grele de 12 tone care permite colectarea redevențelor kilometrice, potrivit lui Kurbatov, care reprezintă Uniunea rusească a transportorilor.

Acest sistem, numit „Platon” și în vigoare din noiembrie 2015, a stârnit furia șoferilor rutieri în circa 20 de regiuni rusești.

În Daghestan, republica rusească din Caucaz, circa 95% dintre șoferi participa la mișcare, potrivit lui Kurbatov. Circa 200 participă la Sankt Petersburg (nord-vest), 170 la Tiumen (Ural). Acesta nu a precizat dacă mișcarea de protest are loc și la Moscova.

Circa 30 de militanți ai mișcării, printre care și președintele Uniunii rusești a transportatorilor, Andrei Bajutin, au fost arestați de poliție chiar înainte de lansarea campaniei, luni.

Revista Mișcarea reamintește că din 15 aprilie 2017 taxa de drum pentru mijloacele de transport cu MTMA de peste 12 tone va fi indexată cu 25%. Prin urmare, un kilometru de drum va costa 1,91 ruble, față de tariful actual de 1,53 ruble per kilometru parcurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × one =