Fed..." />

Rusia și Kazahstan dezvoltă coridorul Europa – China de Vest

Federația Rusă și Republica Kazahstan vor să intensifice lucrările la dezvoltarea coridorului rutier internațional „Europa – China de Vest”. Proiectul transcontinental a fost discutat la recenta întrevedere a ministrului Transportului din Federația Rusă, Maksim Sokolov, cu viceministrul Transportului și Comunicațiilor din Kazahstan, Roman Sklear, care a avut loc în orașul Kazan. foto

Coridorul va face legătura dintre partea europeană a Rusiei cu vestul Chinei via Kazahstan și va măsura aproximativ 8 500 de kilometri. Acesta trebuie să fie finalizat până în anul 2018.

Realizarea acestui traseu este prevăzută în acordul interguvernamental al statelor-membre ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai privind crearea condițiilor favorabile pentru transportul rutier internațional.

Maksim Sokolov a amintit că pe teritoriul Rusiei traseul începe de la Sankt-Petersburg și trece prin Moscova, regiunea Nijnii Novgorod, Tatarstan și traversează Orenburgul până la granița cu Kazahstan. Tronsonul cu lungimea totală de pe partea Rusiei va fi de 2233 de kilometri și, potrivit ministrului Sokolov, ar trebui să fie finalizat până în anul 2018.

Traseul din Kazahstan va avea o distanță de 2787 de kilometri și va fi pe linia Urumci – Bahtî – Auîl – Semipalatinsk – Barnaul, pe care partea kazahă s-a angajat să o inaugureze până în 2017. Cel mai lung tronson al magistralei este pe teritoriul Chinei – 3425 de kilometri și acesta este deja funcțional.

Comparativ cu rutele alternative existente, noul traseu are mai multe avantaje. De exemplu, Canalul Suez se parcurge în 45 de zile. Autostrada Trans-Siberiană care pornește de la Marea Baltică și se termină la Marea Japoniei – în 14 zile. Iar pe coridorul „Europa – China de Vest” călătoria va dura aproximativ 10 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 20 =