2011 a fost un ..." />

Rusia se vrea cărăuş unic de gaz pentru Europa

 

2011 a fost un an de ofensivă rusă asupra UE, înțepenită în proiect, aflată în plină criză energetică, incapabilă să producă un progres tehnologic major. Putin a oferit o definiţie plastică: „UE e o veveriţă cu gura plină de alune, ce nu poate sparge nici una“.

Gazprom e un vector mai per­cutant decât tancurile lui Stalin. Ofensiva a fost cum a scris Marx: în cri­ză globală, capitalul monopo­list de stat poate fi mai eficient decât cel privat.

Cu o condiţie: statul capitalului monopolist să fie condus de un lider dinamic. Moscova a impus în 2011 două trasee energetice esenţiale pen­tru UE: Nord Stream şi South Stream.

Putin a înţeles schizo­frenia relaţiilor dintre statele UE: preferă relaţii bilaterale cu fiecare stat membru și curtează liderii occidentali, pentru ani­hilarea voinţei ţărilor ex-comu­niste. Preferă Germania. Esticii au acuzat Berlinul de un nou pact Molotov – Ribbentrop. Energetic. Putin a înţeles şi ce influent poate fi Sarkozy.

Vladimir Vladimirovici şi-a făcut aliaţi

La mijlocul lui noiembrie, premierul rus i-a propus Fran­ţei să sprijine transformarea South Stream într-un pro­iect al Reţelei Transeuropene (TEN), promiţând compani­ilor franceze noi contracte în energetică. Rusia se aşteaptă la creşterea cererii de gaze în UE. I se pare logic nu numai să construiască derivațiile doi și trei la Nord Stream, dar să și participe la South Stream, mărind capacitatea totală de export la 318 miliarde de metri62

cubi pe an (mmca). Dar Turcia şi Azerbaidjanul s-au înţeles să livreze gaz spre Europa, oco­lind Rusia.

Capacitatea primei conducte Nord Stream e de 27,5 mmca. În preajma iernii, când creşte consumul, au reînceput discuţi­ile. Nord Stream e un gazoduct modern, fără staţii intermedi­are de compresare. Pe fundul Balticii, ocoleşte terţe state. Pleacă de la Vîborg, la frontiera cu Finlanda (100 de km mai sus de Sankt Petersburg). Ajunge în Germania prin afara apelor teritoriale, deci cu cheltuieli foarte mici. S-au construit peste 800 de km din a doua derivaţie, funcţională în 2013.

De la finele lui 2012, Nord Stream va livra timp de 50 de ani 55 mmca, fiind pentru Gaz­prom a treia rută eficientă, mo­dernă şi sigură pe care se va fur­niza gaz UE, pe lângă cele prin Ucraina şi Belarus. Conducta nu tranzitează Polonia, Ţările Baltice, Belarus şi Ucraina, ce pierd venituri din tranzit şi nu profită de geografia favorabilă pentru a negocia cu Rusia, în­cercând să mai scoată bani.

Alternativa Ucraina – Belarus

Experţii vest-europeni susţin că, prin inaugurarea Nord Stream, Europa s-a pus la adăpost de şocurile livrării la conflictele Kiev – Moscova. Deocamdată, Nord Stream nu reduce puterea de tranzit a Ucrainei, dar nu sunt garanţii că nu vor mai fi conflicte. Dacă Kievul se reorientează spre CSI, problema preţului gaze­lor redevine actuală. Livrările de gaz sunt deci instrument de presiune asupra Ucrainei. Nu mai e vorba despre preţuri mari, ci despre comisioane la preţuri. Prin trecerea Beltrans­gaz sub controlul Rusiei, pro­blema tranzitului bielorus, pe unde ajung în UE 33 mmca, a fost anulată.

Nu se știe cu ce gaz şi din ce zăcământ va umple Rusia Nord Stream. Pe termen scurt, Gazprom nu vrea să dezvolte extracţia de la zăcământul Şto­kmanovski, iniţiat pentru Nord Stream, ci ar transfera spre un nou gazoduct o parte din gazul ce trece acum prin Polonia, Slo­vacia şi Cehia.

„În ţările sud-est europe­ne se simte o anume tensiune. Statele vor pierde o parte sub­stanţială din taxele de tranzit“, spune analistul ceh Martin Laryš. El crede că Slovacia va fi cea mai afectată: depinde total de livrările ucrainene. Ziarul slovac HN scrie că din 2013 Slo­vacia va pierde 179 de milioane de euro anual.

Polonia explorează alternati­ve de reducere a dependenţei de gazul rusesc: în portul Świno­ujście se construieşte un termi­nal de gaze lichefiate din Qatar. Contractul a fost deja semnat. Varşovia se plânge că Nord Stream ar afecta venirea spre terminal a tancurilor uriaşe cu gaz lichefiat. Pe termen lung, Polonia mizează pe rezervele sale de şist bituminos.

„Ori te împrieteneşti cu Ru­sia, ori te raportezi la ea cu pru­denţă. Germania şi Italia (cea a lui Berlusconi) conduc prima tabără. Dar est-europenii per­cep Nord Stream ca pe un pro­iect ruso-german, ce contravine politicii de diversificare a alter­nativelor energetice UE. Dim­potrivă, occidentalii văd Nord Stream ca pe un instrument de creştere a securităţii energetice UE“, spune Laryš. Iată cât de uşor poate fi divizată UE. Rusia nu putea să rateze.

Nodul Gordian turc a fost rupt

Rămâne actuală problema asigurării cu energie a regiuni­lor sud-est europene, în măsura în care Nord Stream nu rezolvă problema. Pentru alimentarea sud-estului Europei, Rusia pro­movează South Stream, care va trece pe sub Marea Neagră cu 25 de miliarde de euro investi­ţie. Capacitatea porţiunii mari­time a conductei: 63 mmca.

Pentru a reduce dependenţa de Rusia, UE mizează pe livră­rile din Asia Centrală, Africa şi Orientul Mijlociu, prin ga­zoducte ocolitoare ca Trans­caspic şi Nabucco şi terminale de re-gazeificare. Ţările furni­zoare îşi menţin interesul. Be­neficiarii au motivaţie pentru diversificare, ceea ce ar afecta preţul gazelor. Astfel, noul spi­rit va fi diplomaţia gazelor, iar disputa cu Nord Stream se va amplifica.

Moscova e sceptică privind Nabucco, apreciind că nu sunt resurse. În septembrie, Turcia a refuzat demonstrativ să prelun­gească contractul cu Gazprom pentru 6 mmca, apoi s-a înţeles cu Azerbaidjanul. Baku şi An­kara au spus că sunt pregătite să construiască un nou gazoduct Azerbaidjan – Turcia spre Euro­pa, cu 16 – 17 mmca, identic cu South Stream, ce ar trece spre Europa prin Bulgaria, cusursă Zăcământul Şah-Deniz.

Se preconizează că livrările vor începe în 2017. Iniţiativa a găsit imediat susţinere UE. Comisa­rul european pentru Energie, Günther Oettinger, a menţionat importanţa tranzacţiei. SUA au răspuns: Richard Morningstar, purtătorul de cuvânt al De­partamentului de Stat pentru Energie, a declarat că America susţine Nabucco sau orice alt proiect pe coridorul sudic.

Se aşteaptă ca unele livrări spre România şi Ungaria să se facă prin AGRI (Azerbaidjan – Georgia – Romanian Intercon­nector). Există acorduri preala­bile pentru livrarea spre Serbia, Macedonia şi Slovenia. Aşa că Nabucco e important pentru Baku, dar nu esențial, pentru că prin el va circula gaz caspic turkmen şi kazah.

Moscova şi Ankara au omorât Nabucco

Totul părea perfect pentru UE, când Putin a convins Tur­cia să intre în tabăra sa. Atuu­rile economice au prevalat asu­pra motivaţiilor politice. Pe 29 decembrie, ministrul Energiei, Taner Yildiz, i-a transmis lui Putin autorizaţiile necesare, ne­condiţionate, ce permit realiza­rea South Stream. Gazoductul va trece prin zona economică exclusivă turcă.

Opiniile asupra mișcării Tur­ciei diferă. Turcia ar fi încercat astfel să obţină mai multe favo­ruri. Totuși, Ankara a semnat toate acordurile Nabucco şi a susţinut puternic proiectul, de realizarea căruia depinde inte­grarea în UE. Când Nabucco „s-a îndoit“, Ankara și Baku au sem­nat un acord pentru gazoductul TransAnatolia, de transport a gazului azer spre Europa. Totul presupunea negocieri dificile cu Rusia. Mai ales că la începutul lunii octombrie 2011 compania turcă Botas anulase contractul cu Gazprom din cauza diferen­delor privind preţurile.

Scopul Nabucco e diversificarea surselor de energie ale UE, dependentă de Rusia, prin construirea unui gazoduct caspic de 3.300 km. Lucrările trebuiau să înceapă în 2011, iar gazoductul să intre în exploatare în 2014. Costul iniţial estimat: 4,5 miliarde de euro. Estimare actualizată mai 2008: 7,9 miliarde de euro. Nabucco necesită 2 milioane t oţel, 200.000 de segmente de ţeavă de oţel şi peste 30 de staţii de comprimare. Din concern fac parte OMV (Austria), MOL(Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), Botas (Turcia) şi RWE(Germania).

Putin a discutat telefonic cu Recep Tayyip Erdogan privind relaxarea condiţiilor, inclusiv construirea South Stream, dar nu se luase o decizie definitivă. Când s-a aflat că Azerbaidjanul e dispus să accepte un preţ cu 30% mai mic, s-a conturat per­cepţia că Ankara şi Baku au început jocul contra Moscovei. Cu siguranţă, un astfel de joc ar fi fost dramatic, dacă două state turcice simţeau sprijin occidental.

Apoi, când Adunarea Naţio­nală a Franţei a condamnat ge­nocidul armenilor, Turcia a de­cis să parieze pe Rusia. Anterior, ministrul de Externe Ahmet Davutoglu declara că Turcia trebuie să se orienteze spre uni­unea economică în ascensiune a statelor orientale. Când Putin a anunţat crearea Uniunii Eco­nomice Eurasiatice, Turcia a înţeles că s-a ivit o alternativă geopolitică. Prin această cir­cumstanţă s-ar explica decizia Ankarei de a ieşi din „intriga gazului“, dând autorizaţie con­struirii şi exploatării South Stream. Nu e exclus ca în schimb Gazprom să fi făcut concesii la volumele suplimen­tare de gaz livrat sau la preţul gazului.

18 mai 2007: Gazprom cumpără 50% din acţiunile Beltransgaz, societate de tranzit de gaz. 25 noiembrie 2011: Gazprom achiziţionează restul de 50%, devenind proprietar absolut. Rusia creează apoi cu Belarus şi Kazahstan Uniunea Vamală, apoi Moscova pregătește formarea Spaţiului Economic Unitar de la 1 ianuarie 2012. Problema întreruperii tranzitului prin Belarus a dispărut.

1 comment

  1. corbu

    Rusia se aliaza cu Turcia…Turcia e importanta atat ca pozitie cat si ca jucator greu pe piata, Si tot europa pierde…oricum pe europeni nu ii inghite mai nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + 4 =