Rusia. Pasagerii furioși din avioane, disciplinați cu electroșocuri și cătușe

Companiile aeriene rusești vor avea noi angajați la bordul aeronavelor – așa-numiții „mareșali aerieni” înarmați cu electroșocuri și cătușe care îi vor disciplina pe pasagerii în stare de ebrietate care uneori sunt furioși. foto

Inițiativa aparține celor mai mari companii aeriene rusești – „Aeroflot”, „Transaero”, „Iuteir” și altele. Companiile care nu beneficiază de serviciile companiilor de pază și securitate, vor putea permite însoțitorilor de bord să poarte cătușe și electroșocuri. 

Propunerea fost acceptată de autoritatea aeronautică din Rusia, iar acum este examinată de Ministerul Transporturilor, după care va ajunge la parlamentari.

Vicepreședintele Comisiei pentru transport din Duma de Stat, Vitalii Efremov, a comentat această propunere. „Trebuie să obligăm companiile aeriene să dispună la bord de o persoană pregătită care să aibă grijă de siguranța pasagerilor. În realitatea, la bord este nevoie de cel puțin un comando pentru ca atunci când vreun pasager în stare de ebrietate devine bătăuș, acesta să îl poată izola”, a spus Efremov.

Asemenea servicii există deja în SUA, unde „mareșalii” îmbrăcați în civil arată ca oricare alt pasager, însoțesc cursele și pot aplica forța în situații excepționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + 3 =