Introducer..." />

Rusia amână aplicarea taxei de drum pentru camioane

Introducerea taxei de drum pentru camioanele cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone pe drumurile din Federația Rusă (3,5 ruble pe kilometru parcurs), care trebuia să intre în vigoare pe 1 noiembrie 2014, ar putea fi amânată pentru un an. Inițiativa în acest sens aparține companiei de drumuri din Rusia – Rosavtodor, deoarece operatorul autorizat pentru asigurarea funcţionării sistemului de taxare rutieră nu se va încadra în termenul stabilit. foto

Licitația pentru desemnarea companiei care va furniza aceste servicii, amânată de câteva ori, a fost organizată abia în septembrie 2013. În luna noiembrie din anul trecut pentru licitație au fost selectate trei companii. Câștigătorul va fi desemnat abia în luna martie din acest an, iar semnarae contractului este preconizată pentru luna iunie. 

Astfel, compania autorizată pentru implementarea întregului sistem va avea la dispoziție doar cinci luni pentru a face o înțelegere cu instituțiile de credit pentru finanțare, să elaboreze sistemul necesar, să amenajaze punctele de taxare și să distribuie peste un milion de dispozitive de bord GPS-GLONASS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 3 =