Rusia a lansat o campanie dură împotriva companiilor aeriene din Ucraina

Rusia urmează să-şi închidă spaţiul aerian pentru companiile aeriene din Ucraina începând din 25 octombrie, ca măsură de retorsiune faţă de o interdicţie similară anunţată săptămâna trecută de către Kiev împotriva companiilor aeriene ruseşti, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty online, citat de gandul.info. foto

Agenţia rusă pentru transporturi a anunţat luni că urmează să impună acest embargo din ordinul premierului Dmitri Medvedev.

Măsura reprezintă un răspuns la decizia autorităţilor ucrainene din 25 septembrie de a impune un embargo companiilor ruseşti, inclusiv Aeroflot şi Transaero, în spaţiul aerian ucrainean începând din 25 octombrie.
Kievul, al cărui embargo vizează să pedepsească Moscova pentru anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea şi pentru susţinerea pe care aceasta o acordă – cu armament şi oameni – separatiştilor proruşi în estul ţării – acuzaţii pe care ruşii le dezmint, urmează să interzică, de asemenea, zboruri ruseşti de tranzit, în cazul în care acestea transportă personal militar sau bunuri cu dublă utilizare, civilă şi militară.

Moscova denunţa gestul Kievului, la momentul anunţării măsurilor, drept o „nebunie”.

Preşedintele ucrainean Petro Porooşenko a extins, la începutul acestei luni, o listă de sancţiuni impusă unor firme şi persoane din Rusia, care vizează 400 de oficiali şi 90 de companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + 19 =