România şi Ucraina au parafat acordul de mic trafic la frontieră

Ministrul român de externe, Titus Corlăţean, şi cel ucrainean, Andrii Deşciţa, au parafat marţi, la Bruxelles, la sediul NATO, un acord privind micul trafic de frontieră care prevede că persoanele care locuiesc până la o distanţă de 30 km de o parte şi de alta a frontierei comune pot trece graniţa fără viză, în baza unui permis care se eliberează contra sumei de 20 de euro. foto

Cei doi miniştri au parafat acordul la sediul reprezentanţei permanente a României la NATO, urmând ca acesta să fie semnat la o dată ulterioară. „Ceea ce căutăm cu adevărat este libertatea de mişcare, în special pentru cei din regiunea de frontieră. Şi acesta este principalul nostru scop, să asigurăm o astfel de opţiune pentru oamenii care trăiesc de ambele părţi ale frontierei româno-ucrainene pentru a avea mai puţine probleme în a trece dintr-o parte în alta şi a se vizita. Este parte a procesului nostru de integrare europeană şi suntem foarte bucuroşi că înţelegem amândoi că acest lucru este important pentru oameni”, a declarat Andrii Deşciţa, se arată într-o corespondenţă a Agerpres. 

Titus Corlăţean a catalogat momentul parafării acordului privind micul trafic de frontieră drept „un pas înainte important în beneficiul liberei circulaţii”.

El a precizat că şi-ar dori ca documentul să poată fi semnat cât mai curând ‘într-un loc simbolic extrem de important pentru ambele părţi, la Cernăuţi’.

Potrivit ministrului Corlăţean, de prevederile acordului ar putea beneficia peste un milion de ucraineni, în care sunt incluşi şi etnicii români.

De prevederile acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin trei ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei, cărora li se adaugă şi soţul şi, respectiv, soţia sau copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere. Persoanele în cauză pot trece frontiera româno-ucraineană fără viză, pe baza unui permis de mic trafic de frontieră, a cărui eliberare costă 20 de euro, fiind însă gratuit în cazul pensionarilor, al minorilor şi al persoanelor cu handicap. Permisul poate fi eliberat de autorităţile competente din cele două ţări în maxim 60 de zile de la depunerea cererii de către persoanele care beneficiază de prevederile acordului.

Aceste persoane pot trece frontiera româno-ucraineană nu numai prin punctele de trecere deschise traficului internaţional, ci şi prin punctele speciale deschise pentru micul trafic de frontieră. (Romania TV)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =