România şi Turkmenistan susțin crearea coridorului de transport Marea Neagră – Marea Caspică

România și Turkmenistan vor constitui un grup de lucru pentru colaborare în domeniul transportului, care va identifica și recomanda cele mai bune căi pentru transportul mărfurilor pe coridorul euroasiatic Marea Neagră – Marea Caspică, beneficiind de porturile Constanța și Turkmenbași. foto

Autoritățile române și cele de la Așhabad au convenit să studieze și să utilizeze posibilitățile de colaborare în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, pentru a stabili legătura Turkmenistanului cu Europa, prin România.

Înțelegerile au avut loc în perioada vizitei președintelui României, Traian Băsescu, în Turkmenistan, în perioada 11-12 octombrie, la invitaţia omologului său turkmen, Gurbangulî Berdâmuhamedov. 

Portalul Trend subliniază că România și Turkmenistan încearcă în acest fel să constituie Coridorul de transport Euroasiatic. Potrivit sursei, serviciul de stat al tarnsportului fluvial și maritim din Turkmenistan caută posibilități de transport de mărfuri în Constanța, inclusiv de gaz lichefiat. Acest traseu presupune folosirea containerelor speciale și duce din Marea Caspică în Baku (Azerbaijan), după care pe cale ferată în Batumi sau Poti (Georgia), iar mai apoi pe mare în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × three =