România şi Bulgaria vor propune o iniţiativă comună pentru fluviul Dunărea

România şi Bulgaria lucrează la o iniţiativă comună pentru calea navigabilă pe fluviul Dunărea, pe care o vor propune Comisiei Europene, a declarat ministrul bulgar al transporturilor, Danail Papazov. foto

Papazov a avut o discuție pe acest subiect cu omologul său român, Ramona Mănescu, la reuniunea informală a miniştrilor transporturilor din Uniunea Europeană, reunită la Vilnius.

Iniţiativa comună prevede, în special, îmbunătăţirea căii navigabile în zona insulei Batin, o zonă critică pentru navigaţie când cotele apei scad.

Sofia şi Bucureştiul vor solicita ca această iniţativă să fie inclusă în Instrumentul Connecting Europe în următoarea perioadă de programare financiară multianuală (2014 – 2020). Proiectul va fi discutat la o întâlnire bilaterală la Ruse, iar data acestei întâlniri va fi stabilită săptămâna viitoare, a precizat Papazov.

Cei doi miniştri au mai discutat şi despre podul Calafat – Vidin. Datele statistice despre traficul pe acest pod în primele luni ale exploatării sunt foarte bune şi depăşesc semnificativ aşteptările, a adăugat oficialul bulgar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + 15 =