România cere CE realocarea a 350 mil. euro pentru lucrări la spitale, școli și drumuri

România solicită aprobarea Comisiei Europene pentru realocarea a 350 de milioane de euro de la programele operaționale de Mediu și Transport către proiecte din Programul Operațional Regional (POR) pentru finalizarea de spitale, școli și drumuri județene, a declarat, joi, la Sibiu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. foto

Banii urmează să se aloce astfel: pentru terminarea lucrărilor la școli – 230 de milioane de euro, pentru finalizarea drumurilor județene – 87 de milioane de euro, iar pentru spitale – 33 de milioane de euro. În ceea ce privește drumurile, ministrul Eugen Teodorovici a spus că „România are din păcate, față de UE, o treime din media europeană, ca și densitate de drumuri”, informează Euractiv

Potrivit acestuia, e important că aprobarea realocării să fie dată de Comisia Europeană până la finalul anului, 2013 fiind ultimul an când se pot face realocări între programele operaționale, potrivit regulamentelor valabile pentru toate statele membre.

Teodorovici a evidențiat că prin realocarea celor 350 de milioane de euro este favorizată și creșterea nivelului de absorbție, în condițiile în care POR „stă cel mai bine la absorbție, are peste 44 % rata de absorbție”.

Potrivit ministrului, toate aceste proiecte care au rămas fără finanțare trebuie translatate, trebuie începute în următorul cadru financiar 2014-2020, astfel încât din primul an România să aibă un nivel de absorbție ridicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 3 =