Adunarea Generală a A..." />

România a obținut vicepreședinția EDINNA

Adunarea Generală a Asociației Europene de Instruire pentru Navigația pe Ape Interioare EDINNA (Education in Inland Navigation) l-a ales miercuri în funcția de vicepreședinte pe reprezentantul României, conf. dr. Ovidiu Sorin Cupșa, directorul general al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CERONAV, Ana Legănel, în cadrul Adunării Gnerale EDINNA de la Bruxelles a fost ales și președintele organizației, olandezul Arjen Mintjes, iar cea de-a doua funcție de vicepreședinte i-a revenit lui Manfred Wieck, reprezentantul Republicii Federale Germania.

Ovidiu Cupșa a declarat că obținerea vicepreședinției EDINNA confirmă recunoașterea la nivel european a activității și performanţelor CERONAV, unul dintre cei mai importanți furnizori în domeniul pregătirii și certificării personalului naval la nivel continental.

„Consider că România, alături de Olanda și Germania, sunt cei trei mari jucători de pe Coridorul Rin-Main-Dunăre și am reușit alături de colegii mei Doina Munteanu, Ghiuler Manole și Vasile Pipirigeanu să demonstrăm încă o dată asta la Bruxelles. Am convingerea că în acest mandat voi putea promova activ interesele personalului navigant românesc, în elaborarea standardelor de pregătire, promovarea unor directive unice europene și recunoașterea certificărilor noastre. Un prim pas a fost făcut în vederea recunoașterii certificatelor eliberate de CERONAV de către Comisia Centrală pentru Navigația pe Rin, prin acceptarea, pe 22 ianuarie, la Strasbourg a auditării noastre de către această comisie. Am abordat acest subiect și aici, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Hans van der Werff, secretar General al Comisiei Centrale pentru Navigația pe Rin (CCNR), care ne-a asigurat de sprijinul personal în vederea acestei recunoașteri”, a declarat Ovidiu Cupșa.

Asociația Europeană EDINNA a fost înființată în anul 2009 și are ca scop armonizarea standardelor de formare a personalului navigant de pe apele interioare din Europa și introducerea unor directive unice la nivelul Uniunii Europene.

EDINNA reunește cei mai importanți furnizori de educație și pregătire profesională din România, Franța, Slovacia, Belgia, Germania, Olanda, Italia, Austria, Polonia, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Croația și Rusia, precum și membri asociați din Slovenia, Congo și Egipt.

CERONAV este membru fondator al asociației și prin alegerile de astăzi România este singura țară care deține două din cele șase funcții din Comitetul Director al EDINNA, încă de la înființarea din 2009 fiind confirmată ca membru în forul de conducere Doina Munteanu, director al Centrului CERONAV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − 7 =