După o..." />

Republica Moldova a reluat navigaţia comercială pe Prut

După o perioadă de stagnare de circa 25 de ani, navigaţia comercială pe râul Prut a fost relansată pe 1 iulie, a anunțat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova. foto

La ceremonia organizată cu acest prilej la Portul Girgiulești, ministrul Transporturilor Vasile Botnari a declarat că circulaţia navală pe Prut va avea loc constant, iar un prim efect benefic este posibilitatea agenţilor economici de a transporta pe cale navală mărfuri la preţuri mult mai mici. 

Ieri, din portul Giurgiuleşti spre Cahul a pornit prima barjă, venită din România, care transporta 550 de tone de pietriş. Potrivit estimărilor, în acest an urmează ca până la 200.000 de tone de materiale de construcţii să fie transportate în Republica Moldova pe cale navală.

„Următorul pas la care vom munci este acela de continuare a lucrărilor de amenajare a Prutului şi de consolidare a infrastructurii adiacente a acestuia, astfel încât transportul naval să se poată face până la Leova, iar în perspectivă – până la Ungheni”, a declarat ministrul moldovean.

Potrivit Agerpres, Republica Moldova intenţionează să construiască şi aproximativ 400 de metri de cale ferată de tip european, care va asigura conexiunea portului Giurgiuleşti cu calea ferată din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − four =