Relu Fenechiu participă la reuniunea Consiliului UE – Transport, Telecomunicaţii, Energie

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, participă luni la Bruxelles, la prima reuniune din acest an a Consiliului Uniunii Europene – Transport, Telecomunicaţii, Energie (TTE) – secţiunea Transporturi.  foto

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu are programate întrevederi cu vicepreşedintele Comisiei Europene și comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas, precum şi cu secretarul de stat în Ministerul Infrastructurii din Slovenia, Igor Salamun.

La reuniunea de la Bruxelles vor fi abordate subiecte ce țin de infrastructura reţelelor de transport şi candidatura României la poziţia de director executiv al Agenției Europene pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (EASA).

Agenda reuniunii Consiliului TTE:

• transportul terestru – al patrulea Pachet Feroviar, propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană. Pachetul cuprinde nu mai puţin de şase propuneri legislative şi şapte documente auxiliare: trei studii de impact şi patru comunicări.

Cele două obiective majore pe care le urmăreşte sunt creşterea competitivităţii transportului feroviar şi creşterea eficienţei investiţiilor în transportul feroviar (atât investiţiile în infrastructură, cât şi investiţiile în serviciile de transport).

• domeniul aviaţiei – propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind raportarea evenimentelor de aviaţie civilă, de amendare a Regulamentului UE nr. 996/2012 şi de abrogare a Directivei nr.2003/42/CE, a Regulamentului Comisiei nr. 1321/2001 şi a Regulamentului Comisie nr 1330/2007.

Obiectivul principal al iniţiativei este de a contribui la reducerea numărului de accidente în care sunt implicate aeronave şi a numărului de decese în astfel de accidente prin îmbunătăţirea sistemelor existente atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, utilizând experienţa evenimentelor din aviaţia civilă pentru a corecta deficienţele de siguranţă şi pentru a preveni repetarea acestora.

• transportul intermodal – propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. Principalul obiectiv al directivei este acela de a contribui la reducerea dependenţei de petrol în transporturi, prin crearea unei infrastructuri minime, la nivel european, pentru combustibili alternativi.

• schema de comercializarea a certficatelor de emisii cu efect de seră (ETS) în domeniul aviaţiei, dar şi intenţia CE de a revizui regulile referitoare la cabotajul rutier de marfă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + five =