Reguli dure în Germania, pe drumurile publice. Noua generație de mașini provoacă îngrijorare

Autorităţile din Germania lucrează la reglementări referitoare la circulaţia automobilelor autonome pe drumurile publice, prioritară fiind protejarea oamenilor şi nu a bunurilor sau animalelor, a anunţat Ministerul Transporturilor, potrivit Reuters. foto

Germania este ţara unora dintre cei mai mari producători auto din lume, respectiv Volkswagen, Daimler şi BMW, şi toţi investesc masiv în tehnologice de conducere autonomă, scrie News.ro.

Autorităţile de reglementare lucrează la legiferarea felului în care vehiculele autonome sunt programate să reacţioneze atunci când trebuie să aleagă între lovirea unui biciclist şi depăşirea vitezei legale pentru a evita un accident.

Potrivit noilor reglementări de etică, redactate de un comitet numit de guvern care reuneşte experţi în etică, drept şi tehnologie, software-ul care controlează astfel de automobile trebuie să fie programat pentru a evita cu orice cost rănirea sau moartea oamenilor.

Asta înseamnă că atunci când un accident este inevitabil, softul trebuie să aleagă acţiunea care va răni cel mai puţin oamenii, chiar dacă înseamnă distrugerea unor proprietăţi sau rănirea unor animale pe drum, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Softul automobilului autonom nu va decide cursul acţiunii sale în funcţie de vârstă, sex sau condiţia fizică a persoanelor implicate.

”Interacţiunile dintre oameni şi maşini ridică noi întrebări etice, în epoca digitalizării şi a sistemelor care învaţă singure. Comisia pentru etică a ministerului a redactat primul set de recomandări pentru conducere automată din lume”, a afirmat ministrul Transporturilor, Alexander Dobrindt, în comunicat.

Germania a adoptat în acest an o lege potrivit căreia un şofer trebuie să se afle permanent la volanul unui automobil autonom, pentru a prelua controlul asupra acestuia atunci când este nevoie, autorităţile creând în acest fel condiţiile pentru dezvoltarea şi testarea automobilelor autonome.

Sursa: http://incont.stirileprotv.ro/international/autoritatile-germane-lucreaza-la-reglementari-referitoare-la-circulatia-automobilelor-autonome-pe-drumurile.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × four =