RAR: Mai puține mașini cu probleme tehnice pe șoselele din România

Registrul Auto Român (RAR) informează despre reducerea numărului de vehiculelor cu probleme tehnice în România, comparativ cu perioada ianuarie-iunie 2015. foto 

Potrivit unui comunicat al RAR, remis Revistei Mișcarea, în primele 6 luni ale acestui an instituția a verificat tehnic în trafic, la nivelul întregii țări, 41.923 de vehicule. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor inspectate, 53,63% au avut diferite probleme tehnice sau legate de documente, astfel:

– 40,2% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate);

– 1,78% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanțe între seria poansonată pe șasiu/caroserie și cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinației de utilizare);

– 3% dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor).

– în urma analizei emisiilor poluante, la 10,46% dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.

Inspectorii RAR au descoperit și 2.333 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor periculoase constatate la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.

În urma acestor controale desfășurate la nivel național de Registrul Auto Român și Poliția Rutieră în prima jumătate a acestui an, au fost aplicate 15.556 de amenzi și au fost reținute 426 de permise de conducere și 11.853 de certificate de înmatriculare. Când vehiculul este imobilizat de Poliție ca urmare a gravității defecțiunilor constatate, inspectorii RAR procedează la anularea inspecției tehnice periodice. Această măsură a fost luată în cazul a 34 dintre vehiculele verificate.

Potrivit directorului general al RAR, George-Adrian Dincă, rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − five =