Preşedintele..." />

Ramona Mănescu e noul ministru al Transporturilor

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea Ramonei Mănescu ministru al Transporturilor, după ce premierul Victor Ponta i-a transmis luni dimineaţă propunerea.

Mănescu a depus luni jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedinţiilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi a unor membri ai Guvernului. Ea a renunţat astfel la calitatea sa, de europarlamentar PNL, membru al Grupului ALDE din Parlamentul European.

La ceremonia depunerii jurământului nu a fost prezent premierul Victor Ponta. Potrivit programului anunţat de Guvern, exact la ora 15.00 acesta urma să plece spre Republica Moldova, unde s-a aflat în vizită pe 26 şi 27 august.

Misiunea imediată a Ramonei Mănescu e finalizarea privatizării CFR Marfă, apoi dinamizarea absorbţiei fondurilor structuale pe POS Transporturi. 1,1 miliarde de euro este valoarea contractelor afectate de fraude pe acest program operaţional sectorial.

La evenimentul de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Economiei, ministrul de Interne, ministrul pentru Buget, ministrul Muncii, ministrul Mediului, ministrul Fondurilor Europene, ministrul pentru Păduri şi cel pentru relaţia cu Parlamentul.

De asemenea, au fost prezenţi consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu, Iulian Fota, Bogdan Drăgoi, Gabriel Berca, Bogdan Mănoiu şi Claudiu Constantin Dinu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 3 =