O sinteza Digi24 Instituirea stării de urgen..." />

Rămânem în alertă

O sinteza Digi24

Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.

România după două luni de stare de urgență

Până în prezent, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat peste o mie de decese din cauza virusului SARS-CoV-2 şi peste 16.000 de persoane infectate, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică.

Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Cele mai multe cazuri de coronavirus s-au înregistrat, potrivit ultimei raportări, în Suceava – 3.317, Bucureşti – 1.555, Neamţ – 785, Arad – 679, Botoşani – 632, Mureş – 621, Braşov – 594, Hunedoara – 589, Galaţi – 522, Cluj – 516.

Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, relatează Agerpres.

Prin decretul din 14 aprilie privind prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile au fost dispuse măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, stare civilă, economic, al fondurilor europene, sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie, afaceri externe, transporturilor şi infrastructurii, educaţie şi cercetare.

În această perioadă au fost emise 12 ordonanţe militare cu măsuri privind toate aceste domenii.

După ridicarea stării de urgenţă, ar urma să fie instituită starea de alertă. Parlamentul a adoptat aseară proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni. Vezi o lista cuprinzatoare aici

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele, in ciuda avertismentelor emise de specialisti. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare, luni. Pana atunci, premierul preia conducerea CNSU.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 − 4 =