Proprietarii benzinăriilor Euroil, reţinuţi de poliţişti pentru contrabandă

Poliţiştii bucureşteni i-au reţinut, la finele săptămânii, pe Adrian Nicoară şi Dumitru Domnariu, asociaţii şi administratorii lanţului de benzinării Euroil. Potrivit agenţiei Mediafax, care citează surse din Poliţia Capitalei, alături de cei doi a fost reţinut şi Ioan Ovidiu Moldovan, asociatul firmei medieşene Benzoil, al cărui obiect de activitate este tot comerţul cu combustibili. foto

Toţi trei sunt cercetaţi şi în dosarul instrumentat de DIICOT Braşov, pentru complicitate la evaziunea fiscală realizată de o serie de comercianţi de combustibili, sub protecţia fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar.

Ofiţerii bucureşteni ai Serviciului de Investigarea Fraudelor i-au acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul adus statului ridicându-se, conform anchetatorilor, la aproximativ cinci milioane de lei.

Nicoară şi Domnariu (foto), în calitate de administratori ai firmei Euroil, societate care avea ca obiect de activitate comerţul cu combustibil, ar fi înscris în actele contabile, dar şi în alte documente legale, cheltuieli ce nu aveau la bază operaţiuni reale.

Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit că cei doi ar fi efectuat operaţiuni comerciale printr-un lanţ de fraudare de tip carusel, în care ar fi fost incluse mai multe societăţi fictive, în scopul obţinerii pentru societatea administrată a unor deduceri semnificative cu privire la sumele ce trebuiau vărsate la bugetul de stat cu titlul de TVA. În urma acestei activităţi, statul ar fi fost prejudiciat cu peste 2,8 milioane lei.

Totodată, ofiţerii bucureşteni l-au acuzat pe Ioan Ovidiu Moldovan că, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii Benzoil, implicată tot în comerţul cu carburant, ar fi trecut în contabilitate cheltuieli fictive.

Şi în acest caz, spun poliţiştii, achiziţiile fictive erau evidenţiate ca fiind efectuate prin societăţile fantomă ce constituiau lanţul de fraudare tip carusel, pentru a obţine astfel deduceri de TVA. Prejudiciul creat a fost estimat de autorităţi la peste 2,2 milioane lei.

Referitor la acest caz, într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei se arată că poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor au început urmărirea penală împotriva a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 42 şi 46 de ani, suspectaţi de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în urma cărora bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste cinci milioane de lei… citește tot pe www.turnulsfatului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 3 =