Programările la RAR se pot face şi prin intermediul unui număr naţional unic

Registrul Auto Român (RAR) anunţă implementarea proiectului „Call-Center Naţional”, prin intermediului căruia, începând de joi, 23 mai,  clienţii care doresc să aibă acces la serviciile Regiei se pot programa la un număr unic naţional. foto

Potrivit unui comunicat de presă al RAR, proiectul face parte din strategia de dezvoltare a Registrului, astfel fiind reconfigurat modul în care clienţii Regiei îşi fac programările la activităţile RAR-RA.

Practic, orice persoană care doreşte să aibă acces la serviciile RAR poate apela 021.9672, indiferent de domiciliu sau zona din ţară în care se află. 

„Avantajele numărului unic de programări sunt: încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR, accesul rapid al clientului la operatorul care efectuează programarea telefonică, alternativa programării în judeţe limitrofe, dacă intervalul de aşteptare este mai mic. De asemenea, timpul de reacţie va fi foarte scurt şi acţiunile uniforme în cazurile de creştere temporară a numărului de solicitări de programare”, explică sursa citată.

Noua aplicaţie funcţionează în paralel cu programările online, pe site-ul www.rarom.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − two =