Producătorii români afectaţi de embargoul rus, eligibili la ajutor UE

Producătorii români care sunt afectaţi de embargoul Federaţiei Ruse sunt eligibili pentru a primi ajutor UE, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Coloş, subliniind necesitatea orientării spre alte pieţe, dar şi normalizarea relaţiilor cu Rusia.

În contextul măsurilor de sprijinire a producătorilor europeni, anunţate luni de CE, comisarul european a declarat că ajutorul de 125 de milioane de euro va fi acordat pentru producătorii români în funcţie de nevoi şi de cantităţile de legume şi fructe retrase de pe piaţă.

Comisarul european a precizat că toţi producătorii români afectaţi de decizia Moscovei sunt eligibili pentru a primi ajutor, chiar dacă nu fac parte din organizaţii de profil – un aspect important pentru România, unde gradul de organizare al producătorilor e limitat.

Dacian Cioloş a subliniat că, din datele aflate la dispoziţia CE, România va fi afectată direct mai puţin decât alte state europene de embargoul rus, dar a recunoscut că pot apărea şi efecte indirecte, ca urmare a faptului că în România ar putea ajunge un număr mai mare de produse europene, care în mod normal erau exportate pe piaţa rusă.

Comisarul european pentru Agricultură a evidenţiat faptul că măsurile de sprijin pentru producătorii români se vor aplica atât timp cât va fi nevoie de ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =