Problema Permanent apar pe forum..." />

Problema lunii – Soluţia lunii

Sancțiuni incerte pe traseu

Problema
Permanent apar pe forumuri referiri la situații în care un transportator a fost sancționat și cel puțin unul dintre aspectele semnalate e neclar. Că n-a primit un document corespunzător, că aceia care au sancţionat au exagerat abaterea, ori s-au purtat neprofesional etc.

Recent, am preluat o asemenea problemă și am analizat-o. Era o amendă pentru fonduri insuficiente pe OBU, în Slovacia. Transportatorul a fost oprit și amendat, primind în schimb chitanțe cam simpliste pentru suma stabilită. Întrebarea concretă era dacă aceste chitanțe sunt reale, valabile.

Soluția
Sunt mai multe canale pe care poate fi verificată informația. Una e să consulți alți colegi de breaslă și să vezi dacă au trecut prin aceeași situație, având aceleași tipuri de documente. Sau vreun partener din Slovacia, cunoașterea limbii fiind un mare avantaj.

Membrii ARTRI sau ai altor asociații se pot adresa acestora, pentru a afla detalii prin corespondenții lor din Slovacia. Ca în cazul nostru, când răspunsul a fost scurt: „sunt corecte”. Nu te aștepți întotdeauna la răspunsuri detaliate.

Am verificat toate posibilitățile: am sunat la administrația lor de transport şi la compania ce a subcontractat taxarea. Administrația de transport a subcontractat tot ce ține de taxare, iar compania subcontractantă se ocupă doar de taxare, așa că am ajuns la Poliția Națională.

Înainte de a suna, am verificat site-ul cu atenție și am descoperit un formular tipizat pentru reclamații. Detaliile de pe el erau cu siguranță necesare și în cazul unui apel telefonic, așa că am renunțat la amândouă.

Pentru că aceia ce doresc să facă o reclamație, chiar pentru a verifica o procedură, trebuie să aibă data, ora, locul, echipajul de control, numele agenților etc. Mulți transportatori rețin puține din aceste lucruri, fiind prea preocupați de amendă.

Recent, a mai fost implementată o soluție parțială. Comisia Europeană, în colaborare cu IRU și alte organizații, a desfășurat un proiect, din care a rezultat un ghișeu unic de reclamații referitoare la sancțiunile incorecte, pe www.iru.org.

El e activ acum doar pentru timpii de conducere, pentru că, din toate aspectele legislative uniformizate european, acesta a fost cel mai analizat, întocmindu-se un ghid cu toate articolele și cu recomandări pentru modul de acțiune al agenților de control. E activ în limba română.

Pe scurt, informațiile de la confrații transportatori, prin parteneri sau asociația profesională sunt mai rapide. Chiar dacă uneori durează mai mult, asociația profesională dă un răspuns bazat pe o poziție oficială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + twenty =