Un grup de l..." />

Primul oraș din țară cu proiect de tren suspendat

Un grup de liberali, consilieri locali clujeni, au propus ca orașul lor să aibă un tren suspendat. Potrivit aleșilor locali, monoraiul ar urma să lege Clujul de Florești, iar ideea este inspirată după un model german. foto

Întregul proiect ar costa aproximativ 30 de milioane de euro. „Costurile sunt undeva la 3 milioane de euro pe kilometru ceea ce ar însemna în prima fază, din Floreşti până în Cluj-Napoca ar fi o distanţă de circa 10 kilometri. Din punctul nostru de vedere ar fi singura soluţie pentru descongestionarea traficului”, a declarat consilierul local Dan Tarcea. 

Primarul din Florești, Horea Șulea, e încântat de acest proiect și spune că este „cea mai ieftină variantă de a ajunge la un transport civilizat.

De asemenea, primarul Clujului, Emil Boc, spune că deja a început discuțiile, a făcut o propunere în acest sens și speră ca până în 2016 să fie gata.

„Noi am discutat cu Agenţia de Dezvoltare Nord Vest, iar acum se fac evaluările. Dacă specialiştii ne vor spune că poate fi promovat, eu nu voi avea nicio reţinere să îl susţin. Voi merge pe mâna specialiştilor. Adevărul este că bandă nu mai ai de unde construi pentru că oraşul este medieval, acest lucru este foarte clar”, a declarat Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 16 =