Primii 6,5 km ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti au rămas fără finanţare

Primii 6,5 kilometri din autostrada Bucureşti-Ploieşti, care ar trebui să facă conexiunea între Capitală şi centură şi care ar transforma această şosea într-una cu adevărat utilă, au rămas fără finanţare. Nu se ştie când şi cu ce bani vor fi reluate lucrările. foto

„Subsecţiunea între km 0 şi km 6,5 (de pe tronsonul Bu­cureşti-Ploieşti – n.red.) are un stadiu fizic de 11%. Lucrările de construire au fost suspendate din cauza insuficientei alocări bugetare”, potrivit informaţiilor furnizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) către ZF. 

Deşi în această vară a fost deschisă circulaţiei porţiunea de autostradă între şoseaua de centură (în dreptul localităţii Ştefăneştii de Jos) şi Ploieşti, mulţi au criticat utilitatea acestei autostrăzi, în contextul în care este mai lungă decât porţiunea din DN 1 ce leagă Capitala de Ploieşti, astfel că timpii de parcurgere rămân aceiaşi.

Recent, Adrian Mihai, unul dintre cei trei acţionari ai firmei Fan Courier, cea mai mare companie de curierat cu capital autohton, declara la ZF LIVE că autostrada Bucureşti-Ploieşti nu este „împlinită”, în condiţiile în care tronsonul de 6,5 kilometri ce ar trebui să lege Bucureştiul de şoseaua de centură şi, mai departe, de A3 Bucureşti-Ploieşti, nu este finalizat… citește tot oe www.zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + seventeen =