Prețul petrolului urcă după un acord-surpriză între Arabia Saudită și Rusia

Miniştrii petrolului din 3 state OPEC, Arabia Saudită, Qatar şi Venezuela, şi ministrul energiei din Rusia au ajuns la un acord privind „îngheţarea” producţiei de ţiţei la nivelul din ianuarie, atât timp cât şi alte ţări aderă la această iniţiativă. foto

Anunţul a fost făcut, marţi, după o întâlnirea a celor patru miniştri la Doha, informează Euractiv, cu referire la BBC Online.

Decizia are ca scop revenirea preţului petrolului, care a scăzut puternic în ultimele luni.

După anunțul surpriză, prețul țițeiului pe piețele internaționale a câștigat circa șase procente, scrie Financial Times, dar a coborât ulterior pe fondul temerilor că alți mari producători, precum Iranul, ar putea să nu se alinieze acordului.

În ultimele 20 de luni, cotația petrolului a scăzut cu peste 70 de procente pe fondul producției ridicate ale marilor state exportatoare.

„Îngheţarea (producţiei) la nivelul lunii ianuarie este o măsură adecvată pentru piaţă. Nu dorim modificări semnificative ale preţului, vrem să satisfacem cererea. Vrem un preţ stabil al ţiţeiului”, a declarat ministrul saudit al petrolului, Ali al-Naimi.

Întâlnirea cu uşile închise indică o schimbare de direcţie pentru unii producători de petrol, în special Arabia Saudită, care până acum au fost mai interesaţi în menţinerea unei cote din piaţă, decât de preţuri.

Analistul Fawad Razaqzada de la City Index a spus că decizia a fost primită cu dezamăgire, deoarece mulţi sperau că va fi redusă producţia şi nu „îngheţată” la nivelul din ianuarie.

„Pe termen scurt, preţul ar putea fi din nou sub presiune. Cu toate acestea, este un pas în direcţia cea bună şi, dacă şi alţi producători importanţi de petrol vor lua aceeaşi decizie, cel puţin va ajuta la prevenirea altor scăderi mari ale preţului petrolului”, a mai spus el.

Olivier Jakob, de la compania de consultanţă Petromatrix, a susţinut că este prima decizie de gestionare a situaţiei din noiembrie 2014, reprezentând „o schimbare importantă” în politica marilor producători de petrol.

Ministrul petrolului din Venezuela, Eulogio Del Pino, a vizitat, în ultimele săptămâni, producători importanţi de petrol pentru a se asigura de sprijinul lor în vederea „îngheţării” producţiei la nivelul actual, în încercarea de a stabiliza preţurile.

După anunţul de marţi, Del Pino se duce la Teheran, unde se va întâlni, miercuri, cu miniştrii de resort din Iran şi Irak.

În weekend, Iranul a făcut primele exporturi în Europa, după ridicarea sancţiunilor din ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + sixteen =