Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Bulgaria este gata pentru aderarea la Schengen

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a estimat că Bulgaria întrunește toate cerințele privind aderarea sa la spațiul Schengen, dar că o decizie trebuie luată în consens cu toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), informează Agerpres, cu referire la agenția bulgară de presă Novinite. foto

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, și Antonio Tajani s-au întâlni luni seara, în cadrul unei vizite pe care șeful statului bulgar o întreprinde la Bruxelles. Cei doi au discutat chestiuni referitoare la migrație, precum și despre pregătirea președinției bulgare a UE din 2018, potrivit biroului de presă al lui Radev.

Tajani a salutat demersul lui Radev de a include un portofoliu special privind președinția UE în cadrul cabinetului interimar pe care el l-a numit la începutul acestei luni.

”Este un semnal pozitiv și spune multe despre semnificația pe care Bulgaria o acordă Uniunii Europene”, a declarat Tajani, citat de radioul național bulgar.

Bulgaria va deține președinția UE în perioada ianuarie-iunie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + sixteen =