Preşedintele Eurogroup: Negocierile privind Brexitul vor dura mai mult de doi ani

Negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE sunt foarte complexe și vor dura mai mult de doi ani, cât este prevăzut, a declarat președintele Eurogroup, ministrul olandez de Finanțe, Jeroen Dijsselbloem. foto

„Negocierile sunt extrem de complexe… Vor dura mult mai mult de doi ani”, a declarat Dijsselbloem la un eveniment la Londra, adăugând că ambele părți se privesc cu „oarecare suspiciune”, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Marea Britanie a anunțat că va activa Articolul 50 al Tratatului de Lisabona până la sfârșitul lunii martie, anul viitor.

Guvernul britanic a anunțat marți după-amiază că are un plan pentru Brexit, după ce un raport care afirma contrariul a fost publicat în The Times, provocând controverse în Marea Britanie.

„Avem un plan. O spun fără rezerve”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, subliniind că acest plan constă inclusiv în punerea în funcțiune a unui nou departament însărcinat „să poarte și să coordoneze negocierile”.

Sursa: Euractiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − one =