Fr..." />

Presa străină: Franţa va cere suspendarea acordului Schengen

Franţa va cere suspendarea imediată a Acordului Schengen şi va solicita altor state europene să înceapă controalele la graniţele care fac parte din spaţiul Schengen, potrivit unor surse diplomatice citate de The Telegraph, informează România Liberă. foto

Decizia Franţei vine după atentatele de la Paris de vinerea trecută. Franţa va face această solicitare la o întâlnire de urgenţă a miniştrilor de Interne din UE, care va avea loc vineri la Bruxelles.

”Poporul francez la insista pentru instaurarea controlului la toate granițele din Europa, în mod special în Belgia. Astfel, putem vorbi despre o suspendare temporară a spațiului Schengen”, a declarat sursa citată.

De asemenea, președintele Franței, Francois Hollande, va anunța, extinderea stării de urgență pentru încă trei luni.

În discursul său de la Versailles, Hollande se va adresa ambelor camere din Parlamentul francez o moment de o ”semnificație deosebită”, potrivit diplomaților, în condițiile în care siguranța Europei a fost pusă în pericol de atacurile de la Paris.

Acordul Schengen se află sub presiune deja din cauza crizei imigranților. În acest an, mai multe țări pecum Germania, Austria, Suedia și Ungaria au introdus controale temporare la granițe, ceea ce a ridicat întrebări cu privire la sustenabilitatea spațiului Schengen, chiar înainte de atentatele de la Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 12 =