Poliția de Frontieră Română reamintește că, în continuare, în punctele de trecere a frontierei, pentru cetățenii români și cetățenii UE se derulează procedurile stabilite în urma Hotărârilor CNSSU pentru persoanele care sosesc în România, având ca zonă de plecare sau tranzit zone de risc şi state unde sunt confirmate cel puțin 500 cazuri de infecție COVID 19.
Persoanele sunt îndrumate de poliţistul de frontieră către personalul Direcției de Sănătate Publică din punctele de trecere a frontierei pentru completarea declaraţiilor şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea dispunerii unor măsuri specifice de autoizolare la domiciliu sau plasare în carantină.
Referitor la transportul de mărfuri, revenim cu precizarea că în conformitate cu articolul 4 din O.M. nr. 1 și articolul 9 alin. 3 din O.M. nr. 2, în punctul de trecere a frontierei, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 t au obligația să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față, precum și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.
Conducătorii acestor autovehicule, care sosesc din „zone roșii“ sau „zone galbene“ ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19.