anvelope uzate

Povara anvelopelor uzate: Menajează statul marii producători și importatori?

Actualul sistem de recuperare a anvelopelor uzate pare făcut să menajeze interesele producătorilor și importatorilor, punând la cheltuială utilizatorii.

Intrarea României în UE ne-a adus obligații privitoare la mediu, cuprinse în Directiva 31 din 1999 a Comisiei Europene, referitoare la deșeuri. În anul 2004, un șir de acte normative a fost adoptat pentru transpunerea obligațiilor de recuperare a anvelopelor uzate. Noile prevederi au interzis abandonarea pe sol sau  în ape. Anvelopele trebuiau obligatoriu predate fie firmelor ce le vindeau, fie celor autorizate pentru colectare – valorificare. Firmele ce introduceau pe piață anvelope (prin producție sau importuri) au fost obligate să colecteze cantități cel puțin egale cu cele de anvelope puse pe piață anul precedent, mai puțin 20% – uzura anvelopei. Detailiștii au fost și ei obligați să preia de la cumpărători cel puțin cantitățile vândute lor și să le predea celor ce le introduc pe piață.

Statul a pus la punct un mecanism de sancționare și asigurare a resurselor necesare recuperării cheltuielilor. Firmele importatoare sau producătorii urmau să plătească iniţial un leu, apoi doi lei pe fiecare kilogram de anvelopă nerecuperat și să încaseze o ecovaloare (365 de lei/t) menită să le finanțeze activitatea de recuperare. Principial corect, sistemul a făcut ca povara financiară a recuperării anvelopelor uzate să treacă de la marii producători și importatori la utilizatori.

Producătorii centrează și dau cu capul

Exemplu concret: o societate a vândut patru anvelope de autoturism anul trecut. Ecovaloarea: 365 lei/t, deci 0,365 lei/kg. Ecoanvelope (singura firmă autorizată, cu acționari Continental, Good Year, Michelin și Pirelli Tyres), socotește în medie 153 de anvelope la tonă, cu greutatea medie a unei anvelope 6,5 kg. Pe cele 26 de kilograme încasa la vânzare, din ecovaloare, 9,50 lei (2,40 lei pe bucată). În schimb, anul viitor va trebui să recupereze 20 kg de anvelope, adică 80% din cele 26 vândute. Dacă nu le va avea, va trebui să achite doi lei pe fiecare kilogram lipsă, adică în total 40 de lei. În final, va suporta diferența de plată: 31,50 lei. Paradoxul e că producătorii și importatorii stabilesc și nivelul ecovalorii. Potrivit Ordinului 386/2004 al Ministerului Mediului, firmele ce preiau responsabilitatea recuperării trebuie să prezinte un plan pentru „modul de finanțare a activității, inclusiv calculul ecovalorii“. Morala e că, în loc ca taxa să fie stabilită de stat, e stabilită de producători şi importatori, prin firmele ce le preiau responsabilitatea, având astfel posibilitatea să controleze balanța venituricheltuieli din ecovaloare. Mai mult, ecovaloarea poate fi aplicată doar anvelopelor scoase pe piaţă de importatorii sau producătorii care şi-au delegat responsabilităţile, însă această taxă a ajuns să fie percepută de orice comerciant de anvelope. Ordinul nu prea lasă loc concurenților. Cu un asemenea mecanism, nici nu e de mirare că lucrurile stau mai prost în România decât în alte state UE.

Potrivit Ecoanvelope, în anul 2010 clienții companiei au pus pe piață 41.516 tone de anvelope, iar firma a gestionat în anul 2011 doar 33.213 tone, adică 80%. În 2012, rezultatele vor fi mai bune, urmând să se recupereze 46.500 de tone, în condițiile în care în 2011 a existat o explozie a vânzărilor de anvelope: 58.125 de tone, probabil și datorită introducerii obligativității anvelopelor de iarnă. O diferență de 10.000 de tone de anvelope nerecuperate de pe piață presupune amenzi de 20 de milioane de lei, aplicate producătorilor și importatorilor. În țările nordice, gradul de recuperare e de 100%, iar depozitarea anvelopelor uzate a fost eliminată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + nine =