Posibila dată a Brexit: 1 ianuarie 2019

Noul guvern al Marii Britanii a început deja discuții informale pentru încheierea unor noi tratate comerciale. foto

Ministrul britanic al Comerţului Internaţional, Liam Fox, a avansat 1 ianuarie 2019 ca posibilă dată a ieşirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a anunţat că noul guvern de la Londra a început deja discuţii informale pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe ţări, printre care se numără Australia şi Canada, transmite AFP.

Data de 1 ianuarie 2019 este cea pe care „o am în vedere şi ea ar putea fi propusă dacă va fi nevoie”, a declarat Liam Fox publicaţiei Sunday Times, relatează Agerpres. Oficialul britanic, care conduce ministerul ce va trebui să dezvolte legăturile economice ale Marii Britanii conform viitorului ei statut de ţară nemembră a UE, a mai menţionat că doreşte ca atunci când ţara sa va părăsi efectiv blocul comunitar să fie pregătite mai mult de zece acorduri de liber schimb cu alte state. El va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA.

Discuţiile cu Australia privind un viitor acord de liber schimb au fost confirmate şi de şefa executivului de la Londra, Theresa May, care s-a întâlnit sâmbătă cu omologul ei australian, Malcolm Turnbull.

„Este foarte încurajant că unul dintre aliaţii noştri cei mai apropiaţi caută deja să convină un astfel de acord. Acest lucru arată că Brexitul poate funcţiona pentru Marea Britanie”, a subliniat Theresa May.

Ea a spus de mai multe ori că nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează formal procesul retragerii din blocul comunitar, înainte de sfârşitul anului. Responsabilii Comisiei Europene insistă pe lângă noul executiv britanic să întreprindă cât mai repede acest demers şi refuză să poarte orice discuţie cu Londra privind relaţiile viitoare între UE şi Marea Britanie înainte de activarea acelui articol.

Sursa: Euractiv.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + nine =