Ponta: Şi eu, şi Băsescu trebuie să discutăm cu FMI de CFR Marfă

Premierul Victor Ponta a declarat că atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să discute cu delegaţia FMI referitor la CFR Marfă, explicând că, dacă România s-a râzgândit în ceea ce priveşte privatizarea acestei companii, şi partenerii financiari externi trebuie să fie de acord.

„Vizita este una importantă pentru că avem şi realizări, cele care ţin de ajustarea fiscal-bugetară, avem şi restanţe, în special de companii. Şi la companii, dacă avem în acest moment manageri privaţi la Tarom, la CFR Infrastructură, trebuie să accelerăm procedura şi în altele.

Astăzi am vorbit cu domnul Niţă (ministrul delegat pentru Energie-n.r.), avem restanţa cu Transgaz şi Nuclearelectrica pe care o îndeplinim până la 31 martie. Avem de luat şi decizia politică referitoare la CFR Marfă, pentru că s-a dat o decizie a CSAT şi acolo, împreună cu preşedintele, amândoi, trebuie să discutăm cu delegaţia FMI, pentru că obligaţia privatizării CFR Marfă este trecută în acord din februarie deja. Ori, dacă noi ne-am răzgândit, trebuie să fie de acord şi ceilalţi”, a spus premierul.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de tip preventiv aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice din domeniile energiei şi transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare şi cele trei companii de distribuţie ale Electrica (participaţii majoritare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − thirteen =