Ponta despre aderarea la Zona Euro: 2015, categoric nu. Orizontul e undeva 2020

Premierul Victor Ponta a declarat marți că nu se poate pune problema unei aderări a României la zona euro în 2015, noul orizont fiind mai degrabă anul 2020. „Categoric nu, să fim realiști. Nu se pune problema în 2015”, a afirmat primul ministru, întrebat, într-un interviu acordat cotidianului Adevarul, dacă se menține ținta de aderare la zona euro în 2015. foto

El a precizat că nici măcar Polonia nu-și mai propune să adere în 2015 la zona euro, „desi au criterii de convergență mult mai avansate decât România”. 

În acest dosar, Victor Ponta a precizat că este de acord cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, și „chiar și cu președintele Băsescu”, în ceea ce privește faptul că România nu trebuie să renunțe la acest obiectiv.

„Dacă nu îți propui obiective nici nu mai muncești pentru ele. Cred că va fi bine pentru România când va face parte din zona euro”, a comentat premierul, notând faptul că până și consiliile europene se împart în „zona euro și non-euro”.

„Cred că orizontul e undeva 2020”, a precizat Victor Ponta.

În opinia sa, România poate indeplini criteriile de convergență, dar acest lucru nu este suficient, în condițiile în care „criteriile reale” – venitul mediu al românilor, puterea de cumpărare, prețurile – „ar fi o catastrofă să intrăm în euro, ne distrugem noi economia”… citește tot pe www.euractiv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × two =