C..." />

Podul „Prieteniei” va fi reabilitat pentru 13 milioane de euro

CNADNR a atribuit asocierii Collini Lavori (Italia) – Tecnic Consulting Engineering România un contract în valoare de 57,2 milioane lei (13 milioane euro), cu TVA, pentru reabilitarea podului peste Dunăre de la Giurgiu, potrivit gandul.infofoto 

Contractul de proiectare şi execuţie pentru reabilitarea podului de la Giurgiu, pe DN5 km 64+884, inclusiv drumul de acces de la ieşirea din vamă până la intrarea pe pod, a fost atribuit vineri asocierii conduse de Collini Lavori.

Lucrările includ consolidarea podului, a drumului şi rampei de acces, reabilitarea parcărilor existente şi construcţia unei parcări noi în incinta punctului de vamă, precum şi realizarea unui sens giratoriu.

Proiectul a fost adjudecat în urma unei licitaţii deschise, pentru preţul cel mai scăzut, oferta asocierii câştigătoare fiind singura admisă din cele cinci primite.

Contractul, estimat iniţial la 71,8 milioane lei, a fost atribuit pentru 46,1 milioane lei, fără TVA.

Finanţarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene şi bani de la buget, termenul de finalizare a contractului fiind de 40 de luni din momentul atribuirii.

CNADNR a atribuit în noiembrie 2013 constructorului italian Collini Lavori un contract de 151 milioane lei, fără TVA, pentru construcţia variantei de ocolire Târgu Jiu.

Podul „Prieteniei” Giurgiu – Ruse (Bulgaria) a fost deschis în 1954. Al doilea pod peste Dunăre dintre cele două ţări este Calafat-Vidin, inaugurat anul trecut.

Guvernul a aprobat marţi semnarea unui memorandum de înţelegere cu autorităţile bulgare pentru implementarea studiilor de fezabilitate privind construcţia a două noi poduri peste Dunăre, respectiv Silistra-Călăraşi şi Nikopol-Turnu Măgurele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + five =