Profesor universitar, unul dintre cei mai importanți specialiști români în insolvență, administrator judiciar al Combinatului Oltchim, avocatul Gheorghe Piperea a avut amabilitatea de a acorda un interviu Revistei Mișcarea.

Mulți transportatori se plâng de intrarea în insolvență a partenerilor de afaceri, fapt care le creează pierderi. Cum se pot apăra ei?
Împotriva insolvenţei nu te poţi apăra. Aceasta este ca apa care face existența digurilor inutilă, odată ce a trecut de ele. Partenerul tău de afaceri intră  în puşcărie dacă nu declanşează insolvența. Transportatorii ar trebui mai curând să gestioneze situaţia în care, vrând-nevrând, se află.

Gheorghe Piperea
Profesor universitar doctor, diplomă de doctor în drept la Universitatea Sorbona din Paris, Pantheon și Universitatea din  Bucuresti. Titular al cursurilor de Drept comercial român și de Dreptul Transporturilor la Facultatea de Drept a Universității din București. Fost judecător la Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti, avocat în Baroul Bucuresti, practician în insolvență.  Membru fondator și administrator RomInsolv SPRL, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, membru în Comitetul de Conducere INSOL Europe.

Unde se situează transportatorii printre creditorii unei firme intrate în insolvență?
Ceea ce probabil nu se ştie e că, deşi primii sunt sacrificaţi creditorii chirografari, totuşi transportatorii au o poziţie privilegiată. Nu e corectă afirmația că transportatorii sunt creditori chirografari care întotdeauna pierd. Transportatorul e beneficiar, conform legii, al unor privilegii. În momentul când se face un program de plăţi într-o reorganizare sau lichidare, ei sunt puși în ordinea de preferinţă pe locul doi, imediat după cheltuielile de procedură. Trebuie însă conservate aceste privilegii.

Creditor chirografar = Acel creditor care are doar un drept de gaj general asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului său.

Cum se poate face aceasta?
În Codul Civil, de când lumea, există un privilegiu al transportatorului. Pentru ca el să poată fi luat în discuţie, rivilegiul trebuie înscris în arhiva electronică de garanţii mobiliare sau în cartea funciară, dacă este vorba despre bunuri imobile. De asemenea, trebuie ştiut că, atâta timp cât marfa se află în posesia sa – legal se numeşte „în detenţie”, el are un privilegiu imediat asupra bunului respectiv şi are dreptul să reţină marfa, până în momentul în care i se va achita tariful de transport.

În cazul votării unui plan de reorganizare, transportatorii sunt avantajați sau nu?
Pe lângă garanțiile despre care vorbeam, transportatorii mai au un avantaj. Dacă se votează un plan de reorganizare, votul nu se dă pe majoritatea creanţelor, ci pe cinci categorii de creditori, deci pe majoritatea categoriilor. Aceasta înseamnă că, dacă faci parte din categoria creditorilor garantaţi şi eşti cel mai important creditor, practic controlezi acea categorie, controlezi procedura de confirmare a planului şi ai o poziţie mai puternică de negociere a poziţiei tale în programul de plăți.

23.665 de companii au intrat în insolvență în anul 2012, cu 10% mai multe decât în anul 2011 și cu 20% mai multe decât în anul 2010.

Ca de exemplu?
De exemplu, în loc să primeşti 25% din cât ţi se oferă, negociezi 60% sau 100%.

Trebuie un transportator să se retragă din relația cu un partener de afaceri, odată ce acesta a intrat în insolvență?
Insolvenţa nu înseamnă finalul, înseamnă aceasta doar dacă se ajunge la faliment. Activitatea se continuă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Transportatorul continuă să lucreze cu debitorul respectiv, să transporte pentru societatea respectivă şi pentru aceste livrări se încasează pe măsură scadenţei sumei respective, fără să se ţină cont de creanţele istorice. Este vorba despre o activitate curentă, la care tu eşti partener şi pentru care primeşti sumele ce ţi se cuvin mai devreme decât oricare alt creditor. În plus, este o modalitate de a-ţi negocia poziţia, căci toată lumea acceptă că în procedura insolvenţei costurile continuării activităţii sunt mai mari.

6 – Poziția Transporturilor în clasamentul sectoarelor cu cele mai multe insolvențe (713 firme de Transporturi în anul 2012, în creștere cu 25% față de anul 2011).

Trecând acum la riscul apariției stării de insolvență a unui transportator: ce sfaturi i-ați da acestuia?
O firmă de transport, şi acum, şi în urmă cu şase ani, şi peste zece ani, trebuie să se ocupe cu transportul. Dacă pretinzi că poţi face şi alt lucru, precum dezvoltări imobiliare – e un exemplu din practica mea, atunci aceasta este calea cea mai sigură către insolvenţă şi faliment.

Daţi-ne un exemplu concret, vă rugăm.
Am un caz: o firmă care, la momentul când începuse să aibă probeleme, avea nu doar activitate de transport, ci de expediţie, şi propriile spaţii logistice – lucruri care, mă rog, pot să se potrivească bine cu nucleul activităţii de transport. S-a adăugat însă ceea ce făcea prin 2006 – 2007 orice om de afaceri român ce se respectă: dezvoltări imobiliare. Când s-a intrat în criză, evident, s-a ajuns la supraîndatorare. Acesta nu e doar ca un bulgăre de zăpadă, este o pantă fatală. Începi să ai nişte costuri financiare lunare ce te acaparează, îţi iau suflul și capacitatea de a te ocupa de ceea ce ştii: Transporturile.

Apelul la bancă nu e salvator? De aceea sunt băncile, să te împrumute.
Când începi să te sufoci, mergi la bancă sau la societatea de leasing şi încerci să obţii facilităţi. Obţii prelungirea perioadei de creditare, cu angajarea unor noi costuri financiare. Această „facilitate” îți dă impresia că te poţi descurca, dar după aceea te afunzi şi mai tare, deci e o adevărată pantă fatală.

Atunci ce poți face?
Dacă vrei să mai rezişti pe piaţă, trebuie să lichidezi imediat activitatea excedentară cu orice costuri, după care, cu banca, respectiv cu societatea de leasing, poți să ai o discuţie serioasă, care să însemne nu doar alte costuri, ci și un „hair cut”, adică ştergeri de datorii. Nu totale. Trebui să te opreşti imediat de la a constitui drepturi colaterale, trebuie să încerci să menţii independenţa firmelor pe care le deţii. De exemplu, în cazul despre care v-am vorbit erau trei – patru firme deţinute de aceeaşi „familie”, ce aveau activităţi relativ diferite. La un moment dat însă, pentru că nu se mai putea rezista în afacerile de real-estate, firma de imobiliare a determinat şi firma de transport, şi pe cea de logistică să-i acorde garanţii, numite cross colateral. Când a avut probleme această societate, celelalte două în mod cert au avut şi ele, căci banca, odată ce a intrat această societate în insolvenţă, imediat a executat silit şi a determinat, vrând-nevrând, şi insolvenţa celelorlalte două societăţi.

În partea a doua a interviului, care va fi publicat în numărul viitor, avocatul Gheorghe Piperea va vorbi despre riscurile finanțării exclusive a afacerii prin credit, despre căi alternative de finanțare şi despre rovinietă.