Sindicatul Vereinigung Co..." />

Piloţii Lufthansa vor intra în grevă

Sindicatul Vereinigung Cockpit care reprezintă peste 5.000 de piloţi de la compania aeriană germană Lufthansa, a anunţat luni că va organiza marţi o grevă de protest de 15 ore, acţiunea urmând să afecteze zborurile pe distanţe lungi cu plecarea de pe aeroportul din Frankfurt. foto

Aceasta va fi cea de-a cincea grevă de protest organizată în acest an de piloţii de la Lufthansa cauzată de intenţia echipei de conducere de a elimina sistemul de pensionare anticipată care permite piloţilor să se pensioneze la 55 de ani.

„Piloţii de la Lufthansa vor înceta lucrul în data de 30 septembrie între orele 8,00 (6,00 GMT) şi 23,00 (21,00 GMT) pe zborurile pe distanţe lungi asigurate de avioanele de tip Airbus A380, Boeing B747, Airbus A330 şi Airbus A340 şi nu vor opera niciun zbor cu plecarea de pe aeroportul din Frankfurt”, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului. 

Cockpit a avertizat încă de joi că discuţiile cu conducerea companiei referitoare la programele de pensionare anticipată au eşuat şi în consecinţă a avertizat că ar putea organiza o nouă grevă de protest în perioada următoare.

Ultima grevă a piloţilor de la Lufthansa a avut loc în data de 10 septembrie când compania aeriană a fost nevoită să anuleze 110 zboruri interne şi europene de pe aeroportul din Munchen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 10 =