Companiile petrolier..." />

Petroliştii din România revin la scumpiri

Companiile petroliere au trecut imediat la creşteri de preţ la primele semne de revigorare ale barilului de petrol, astfel că în ultimele două săptămâni benzina şi motorina s-au scumpit cu 2%, în contextul în care barilul de petrol se tranzacţionează acum cu aproape 57 de dolari, o revenire de aproape 10 dolari faţă de mijlocul lunii ianuarie. foto

Pe 9 ianuarie, la staţia Petrom de pe Şoseaua Ale­xandriei din Bucureşti, litrul de benzină scăzuse pentru prima dată în ultimii patru ani sub pragul de 5 lei. Potrivit datelor publicate de Petrom, cea mai mare companie petrolieră locală, în acea zi litrul de benzină se putea achiziţiona cu 4,96 de lei, în timp ce motorina standard putea fi achiziţionată cu 5,16 lei, nivel de la care carburanţii au continuat să scadă. Ieri însă, la aceeaşi staţie, motorina ajunsese la 5,21 lei pe litru, în timp ce litrul de benzină revenise la pragul de 5 lei.

Potrivit datelor centralizate de ZF, faţă de nivelul minim înregistrat de preţul carburanţilor la mijlocul lunii ianuarie, azi litrul de benzină şi de motorină este cu circa 2% mai scump.

Dacă în Bucureşti, unde se găseşte cea mai mare concentraţie de benzinării din România, preţurile au intrat pe o pantă descendentă, în zonele cu cererea mai slabă există un anumit decalaj, astfel că în Moldova, de exemplu, şoferii încă mai pot beneficia de benzină sub pragul de 5 lei pe litru.

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + 5 =