Am vrut să-l cuno..." />

Pentru românii din Vîrșeț nu e totul pierdut

La invitația lui Eugeniu Criste, directorul Serviciului Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale, am participat la un simpozion științific, organizat de Primăria orașului Chișineu-Criș, cu tema „Personalităţi arădene şi transilvănene”.

O surpriză oferită de Eugeniu Criste: un scurt recital din poezia lui Octavian Goga, prezentat de elevele Liceului Mixt din Vîrșeț, Serbia. Nu m-a surprins predilecția pentru „poetul pătimirii noastre”.

Era de așteptat, românii din Serbia nu pot recita Ion Minulescu sau Emil Brumaru. Au recitat însă într-o limbă română impecabilă. Sigur, e și meritul profesorilor îndrumători Ion Berlovan și Teodor Groza Delacodru. Ei au optat inspirat, mai ales că Octavian Goga a candidat în 1910 chiar la Chișineu-Criș pentru un loc de deputat în Parlamentul de la Budapesta.

„Comuniștii mi-au tăiat numele”

 Am vrut să-l cunosc pe Teodor Groza Delacodru, director adjunct al Liceului bilingv din Vîrșeț, unde cursurile se țin atât în limba sîrbă, cât și în limba română.

Domnule profesor, cum reușiți să conservați o limbă română atât de frumoasă într-un mediu ostil?
Sunt două lucruri esențiale – munca și dârzenia. Pentru noi limba română e un cult, o religie. Este mai mult decât ce înseamnă limba română în România. Lucrăm foarte mult, avem profesori foarte buni, în special la liceul nostru, cum e și domnul Ion Berlovan. Eu, ca poet, doctor în biologie și director adjunct, îi ajut foarte mult.

Delacodru: „Scriu pentru că am citit mult în viața mea.”

Poet cu nume de haiduc?
Da, mă numesc Delacodru, un nume vechi al familiei mele. Nu știu de unde vine. M-am născut în Mesiciul de lângă Vîrșeț. I se spune și Satul de la Codru. De unde au stră-străbunicii mei numele Delacodru, nu știu. Când au venit comuniștii la putere, au tăiat numele nostru. Credeau că ar fi nume nobil. Sau poate că era prea autentic sau au găsit vreo trimitere la Corneliu Codreanu, știu eu ce le-a trecut prin minte.

Câți copii învață limba română?
Avem patru clase cu câte 30 de copii, care învață limba română din clasa I până în clasa a XII-a. Restul sunt sîrbi. Care vor învață limba română, avem asemenea cazuri. Avem și profesori ce s-au înscris la cursuri de limba română.

Valahii sunt ai nimănuidin cauza lor

Comparativ cu românii din Timoc, ce probleme au românii din Vîrșeț?
Avem probleme, dar nu ca ei. În Timoc, mai mult își fac ei singuri probleme decât sunt necazurile reale. Pentru că, în primul rând, ei nu vor să li se spună români. Ei vor să fie valahi.

Păi nu-i totuna?
E totuna, dar există o lege care scrie așa: dacă vrei să fii minoritate națională, trebuie să ai țară de referință. Ori valahii nu au reper geografic, ei trebuie să se declare români ca să fie recunoscuți ca minoritate. Valahii sunt ai nimănui.

Teodor Groza Delacodru : „Țara noastră, Valahia mare de altădată, acum se cheamă România, deci noi trebuie să ne numim la fel, români.”

Nu cumva este și vina parlamentarilor români, care nu au insistat suficient pentru lămurirea acestei neînțelegeri la Consiliul Europei?
Sigur că da. Dar vinovații principali rămân frații noștri din sudul Dunării.

Până la urmă, salvarea e în elitele românilor de-acolo. Conservarea tradițiilor nu vine din România sau Serbia. Cum vă folosiți de acest rol?
Degeaba insistă Bucureștiul într-un fel sau altul, dacă ei nu acceptă. Au mai făcut o tâmpenie de curând: și-au alcătuit un alfabet cu litere chirilice, cum se scria în Basarabia. Ce mai poate face Bucureștiul acum? Majoritatea vor să fie valahi, nu români. Și vor să scrie cu litere slave. Sunt foarte multe curente acolo. E domnul Crăciunovici, român cunoscut și aici, care activează pentru opțiunea românească a valahilor. Ceilalți vor să fie valahi. Și eu am discutat cu ei cam așa: „Ești valah?” „Da” “Păi de ce vorbești ca mine?” „Vorbesc la fel, dar sunt valah”.

Bine, valah” e o denumire veche, mai veche decât denumirtea de român. Așa ne-au botezat vecinii, germanicii și slavii. Radical „Wal, Vol” însemnalup”.  Și Ștefan cel Mare știa că e valah, nu român. „Am pus domn în cealaltă Valahie pe Laiotă Băsărabă, ca să ne putem înțelege între noi”. Prin urmare, noi aveam încă „valahii” pe-atunci.

Știu, dar trebuie  să ne conformăm evoluției, da? Țara noastră, Valahia mare de altădată, acum se cheamă România, deci noi trebuie să ne numim la fel, români.

Vom pierde mult dacă intrăm în UE”

Ce șanse are limba română în Serbia, în condițiile în care Belgradul insistă pentru aderarea la UE? Cum folosiți această circumstanță, favorabilă dumneavoastră?
Nu știu, favorabilă… da, în plan național, dar în plan material cred că e foarte nefavorabilă. Vom pierde mult. Ne uităm la țările ce au intrat în comunitatea europeană, care au fost cândva socialiste. Cât de greu o duc! Parcă ar fi orfani ai Vestului Europei. Nu știu de ce e acest blestem. Nu era normal ca aceste popoare s-o ducă cel puțin la fel de bine ca pe vremea comuniștilor? În jur este numai dezmembrare, tinerii își părăsesc țările. Așa că eu nu mă prea bucur de intrarea în Europa. Unii nu înțeleg ce e cu noi, românii din Voivodina. Se uită chiorâș la noi: „Dacă nu vă place, de ce ați venit aici?”. Și m-am săturat să le explic la toți proștii că eu n-am venit acolo, eu sunt acasă acolo! Că ei au venit când au venit. Ei sunt stăpâni, deși eu sunt acasă. Poate le va explica vreodată Europa ce caut eu acolo.

„Rămân bănățan înrăit până la moarte, din Banatul orfan…”

Mai scrieți poezie în grai bănățean?
Poezie în grai bănățan… când scriu o poezie în grai bănățan, o uit pe loc. Rămân bănățan înrăit până la moarte, din Banatul orfan! În Banatul de dincoace, s-o cam uitat graiul, s-or băgat vorbe noi, literare, care i-o cam stricat farmecul. La noi n-o avut de unde să vină cuvinte noi. Avem festivaluri de poezii în grai bănățan la Tătăuani, Bocșa, Reșița, Caransebeș.

Uite că am găsît o poezie mai veselă:

Țucu-i gura ei ghe litră!

„Am am strâns tri căz ghe prune
Ș-am făcut rachie foc.
Două vasă șî mai binie
Cu tot cu a dă noroc!
Dar de-atunșea-n casa noastră,
Pașe n-a și niși die leac.
Pare că ș-o băgat coada
O năschehere ghe drac.
Muierea că tot pocnește
Că fur, cam burduluiesc,
Prin podrum la una-alta
Șî cam ghes mă poticnesc.
„Mătrăguna ghe uiagă
Șî pre olba de-un fârtai
Nu le-ai da pre toată lumea,
Numa lângă ele stai!”
Până jem strîgă bolânda
Parcă-i dată ghe frați:
„Porcule, Nu țî rușînie?
Pe ce-ai mai băut un vas!
Nici n-o trecut bine Moșî,
Vrei la Paști să fim orbeț?
Să n-avem șie da la popă?
Stâmpără-te că nu feț!
Lasă bolii băutura
Cî îț ardie pipota
Șî tot satu tie vorbește
Căci bețîv ca frigura.
Ai spus că bei cu măsura,
Ardă-l focu ghe băut!
Dar cât boala-o fost ghe mare
Că iar letcă ti-ai făcut?!”
Nu cie mai sfădi cu minie!
Lasă-ț tonu mai domol,
Că de mă mânii, muiere,
Păn la Paști podrumu-i gol!”

„Podrum” înseamnă „pivniță” în Banatul din Serbia. Sîrbii pronunță „Vrsac” (Vîrsaci) la Vîrșeț.

În Voivodina mai sunt 34.576 de români, în 42 de localități. La garantarea autonomiei, româna a primit statut oficial, cu grafie latină. Așa scrie în Statutul Provinciei Autonome Voivodina, Dispozițiile de Bază, articolul 6: „În activitatea organelor Provinciei Autonome Voivodina în uz oficial cu limba sârbocroată și scrierea chirilică, iar scrierea latină, în modul stabilit de lege, sunt concomitent și limbile maghiară, slovacă, română și ruteană și scrierile lor și limbile și scrierile altor naționalități în modul stabilit de lege”.

Românii de pe Valea Timocului însă nu se bucură de aceleași drepturi. În 1921, erau 80.000 de români în Voivodina. Asimilarea continuă. Septembrie 1990: Miloșevici a provocat pierderea multor drepturi autonome în Voivodina. Deși regiunea era considerată în continuare provincie autonomă, o mare parte din puterile sale, inclusiv votul în Președinția Colectivă Iugoslavă, a fost transferată Belgradului. Voivodina și-a păstrat parlamentul și guvernul regional.

Căderea Regimului Miloșevici în anul 2000 a creat un climat favorabil reformei. Autonomia a crescut prin Legea Omnibus din 2002. Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia îi reprezintă pe toți românii din Serbia, indiferent de denumirile atribuite (români, rumâni sau vlahi).

Reprezentanții principalelor partide, asociații și organizații ale românilor din Serbia (Comunitatea Românilor din Serbia din Voivodina, Partidul Democrat al Românilor din Serbia din Timoc, Alianța Românilor din Voivodina, Mișcarea Democratică a Românilor din Serbia din Timoc și Asociația pentru cultura vlahilor-românilor Ariadnae Filum) au semnat și emis pe 10 mai 2004 Declarația de la Belgrad, prin care și-au exprimat dorința de a înființa un consiliu național comun pentru minoritatea română de la nord și sud de Dunăre.

Pe 18 februarie 2005, ministrul afacerilor externe al României de la acea dată, Mihai-Răzvan Ungureanu, și omologul său din Uniunea Statală Serbia și Muntenegru (trasformată ulterior în două state separate, Serbia și Muntenegru), Vuk Draskovici, au inaugurat Consulatul General al României de la Vârșeț.

 Nu e imposibil să rămâi român în Voivodina. Chiar dacă asimilarea și migrația din motive economice continuă. Cât timp se vor mai naște acolo oameni ca Teodor Groza Delacodru nu e totul pierdut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =