Circu..." />

Pe drumurile din Moldova se circulă în condiţii de iarnă

Circulația rutieră se defășoară cu dificultate pe DN 28, între Pașcani și Moțca, din cauza zăpezii depuse și a poleiului. De asemenea, și în județul Botoșani se circulă în condiții de iarnă. foto

Polițiștii din județul Iași atenționează că s-a depus un strat de zăpadă de până la un centimetru, și continuă să ningă, astfel că, șoferii care nu au mașinile echipate cu anvelope de iarnă nu trebuie să plece la drum. Presa locală informează că în municipiul Botoșani zăpada măsura, la ora 11.00, cinci centimetri. 

Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță de siguranță față de mașina din față. În plus, în condiții de zăpadă sau polei, frâna nu trebuie călcată brusc deoarece mașina poate derapa ușor, iar pe porțiunile acoperite cu polei, șoferii nu trebuie să frâneze și să vireze în același timp.

Atenționarea de cod galben de ninsoare și polei este valabilă între orele 09:00 și 15:00 și vizează judeţele Suceava, Botoșani, Neamț şi Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 − one =