În viziunea noastră, fiecare om, atunci câ..." />

Patimile după Iisus

În viziunea noastră, fiecare om, atunci când pătimeşte sub loviturile vieţii, reface în felul său modul arhetipal în care a pătimit pentru noi Iisus Hristos. Există un mare film al regizorului rus Andrei Tarkovsky, „Andrei Rubliov”, ce conţine în sine o morală exemplară. foto

Un pictor de biserici din Evul Mediu al Rusiei Pravoslavnice alege tăcerea, confruntat cu nenorocirile care se petrec în jurul său. Vremurile cumplite pe care le trăieşte acest artist sunt marcate de crime abominabile, jafuri, violuri, nenorociri şi nedreptăţi fără număr.

Fratele-şi ucide fratele şi-i trece totul, soţia, fetiţa de câţiva ani, domeniile, tot prin sabie, foc, ciur şi dârmon. Trădarea, amoralitatea, desfrâul, dominate de invaziile hoardelor mongole, sunt preeminente.

Artistul alege să tacă şi singurul om în faţa căruia se deschide, pe care decide să și-l facă tovarăș, este un adolescent făcător de clopote de biserici. În realitate, un iniţiat în altă artă, ca şi el.

Unde suntem astăzi noi, românii, în această parabolă? În opinia noastră, locul nostru este acolo unde se trece prin foc şi sabie totul. Norocul nostru vremelnic, prin care nu am ajuns lângă Grecia astăzi, nu ne scuteşte în viitor de astfel de evoluţii.

În primul rând, merită să sesizăm că deja defaultul Greciei este consacrat şi aici suntem în stadiul în care urmărim felul în care acţionează grecul de rând (că în clasa politică greacă nu mai punem bază) la agresiunile samavolnice ale hoardelor barbare ale noii UE-Merkozy.

Semnalul de alarmă însă vine din faptul că Portugalia, Spania şi Italia, altădată exemple ilustre pentru români, sunt pe drumul de costişe ce duce la default. Iar atunci ne întoarcem la propria noastră ticăloşie internă, cu exemple concrete din acest număr al revistei noastre, ca să ne dăm seama mai bine cam cine suntem şi, în funcţie de acest lucru, cam cât de demni vom fi atunci când poate că va veni şi la noi hoarda barbară a lui Timur Bruxellezul.

Aşadar, Centura Clujului a fost construită prin mlaştinile şi noroaiele dinspre Turda. Pe nişte teritorii binecunoscute pentru mlaştinile existente, în care lângă Turda s-a şi scufundat odinioară o staţiune, Băile Turzii.  Lucrurile sunt clare, este vorba despre noi vremuri de jaf, ca şi în Rusia Medievală, nici o diferenţă.

Nişte băieţi deştepţi există şi la căile ferate, unde statul dă firmelor private ce e, din punctul său de vedere, falimentar şi asigură, în acelaşi snop, aparent inexplicabil (dar numai aparent), subvenţia necesară pentru ca falimentul la stat să se transforme în prosperitate la privat.

Carburanţii sunt mult prea scumpi, iar statul îşi fură căciula prin contract. Printr-un contract de privatizare, semnat tot de stat, cu un investitor privat venit din  Mittel Europa.

În acest timp, românii de la Orăştioara de Sus, de sub Sarmisegetuza Regia, nu au uitat de leacurile vechi de la străbunii lor, dacii. Să luăm aminte la aceste lucruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 1 =