Padurile sunt in pericol: Aproape 100 de dosare penale intr-o saptamana, pentru infractiuni in domeniul silvic

Potrivit Politiei Romane, in perioada 29 mai – 4 iunie 2020, sub coordonarea de specialitate a Directiei de Ordine Publica, politistii au actionat la nivel national pentru protejarea fondului forestier si prevenirea si combatere faptelor ilicite in domeniul silvic.

,,Astfel, au fost efectuate 283 de actiuni si 933 de controale, 80 dintre acestea fiind in fondul forestier, 70 pentru verificarea provenientei, prelucrarii, depozitarii si valorificarii lemnului, 756 pentru verificarea legalitatii transportului materialului lemnos, restul vizand alte activitati”, arata sursa citata.

Au fost verificate 2.450 de vehicule si 268 de obiective cum sunt exploatari forestiere, instalatii de debitat, depozite, targuri, piete, oboare si ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate in domeniul silvic au fost inregistrate 93 de dosare penale in care sunt cercetate 166 de persoane.

De asemenea, au fost confiscati 555 mc. de lemn fara documente legale, in valoare de peste 320.000 de lei, precizeaza oamenii legii.

La activitati, alaturi de cei peste 1.300 de politisti, au participat reprezentanti ai Jandarmeriei Romane, Politiei de Frontiera, Garzii Forestiere, Romsilva, precum si ai ocoalelor silvice de regim, scrie Monitorul Justitiei care citeaza Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 10 =