Secretarul general al Organiz..." />

OCEMN solicită suportul Moldovei

Secretarul general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos, a solicitat suportul ministrului Transportului din Republica Moldova, Anatol Șalaru, în promovarea proiectului comun privind implementarea certificatului de greutate pentru vehiculele internaționale. foto

Acest proiect este susținut de către Organizația Națiunilor Unite și urmează să fie discutat pentru aprobare în cadrul reuniunii Miniștrilor de Transport care va avea loc la Izmir (Turcia), în noiembrie 2012.

În cadrul întrevederii cu ministrul moldovean, ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos a prezentat proiectul de anvergură al Coridorului Verde TIR care presupune un sistem electronic de declarații vamale care ar putea facilita tranzitul teritoriului Republicii Moldova prin simplificarea procedurilor vamale. Acest proiect necesită de asemenea suportul comun al Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal.

Cei doi oficiali au discutat și despre proiectul Autostrăzii Inelare a Mării Negre și stabilirea punctelor de frontieră cu România și Ucraina. În context, secretarul general al OCEMN a declarat că susține în continuare ca Republica Moldova să fie inclusă în traseul Autostrăzii Inelare a Mării Negre și a subliniat importanța intensificării negocierilor trilaterale cu România și Ucraina, în special a celor bilaterale, cu Ucraina, în scopul determinării punctelor de tranzitare a frontierei moldo – ucrainene.

La rândul său, Anatol Șalaru a apreciat drept foarte actuale subiectele abordate în cadrul întrevederii și interesul Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră pentru susținerea Republicii Moldova în implementarea proiectelor OCEMN. Ministrul l-a asigurat pe Ambasador în acordarea suportului deplin privind promovarea implementării certificatului de greutate pentru vehiculele internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + nine =